Data publicării:

Începe Festivalul de Teatru Clasic de la Arad

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Mâine începe  Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad . Sunteţi aşteptaţi la întâlnirea cu o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad, să ne bucurăm împreună de inepuizabilul teatru, iar şi iar...

Alegeri prezidentiale 2024

Evenimentul, aflat la cea de-a XXII-a ediţie, este organizat de Teatrul „Ioan Slavici” în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Arad.

Regizori de marcă ai momentului – Gelu Colceag, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Tudor Lucanu, Ada Lupu Hausvater, Silviu Purcărete, Andrei Şerban – îşi expun noile creaţii publicului arădean. Acestea vor fi susţinute de actorii unor importante instituţii – Teatrele Bulandra, Odeon, Metropolis şi Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrele Naţionale din Cluj, Iaşi şi Timişoara, Teatrul Regina Maria din Oradea. Vom regăsi în program doze consistente din opera lui William Shakespeare, pe care îl comemorăm anul acesta, la împlinirea a 400 de ani de la trecerea sa în nefiinţă.

Festivalul propune arădenilor şi două concerte susţinute de Nicu AlifantisMadame Mon Amour – şi Cári TiborThe Tango Orchestra Show. Muzica va diversifica şi întregi imaginea unui festival pe gustul publicului arădean, mereu în căutare de inedit. 

Citește și: 850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016

Totodată, ca parte a înfrăţirii dintre oraşele Pécs (Ungaria) şi Arad, şi continuând buna tradiţie a colaborării artistice dintre cele două instituţii teatrale, Festivalul include în program şi prima producţie 2016 a Teatrului Naţional din PécsMetoda Grönholm de Jordi Galceran, în regia lui Ádám Horgas

Sâmbătă, 12 noiembrie, la 19.00, în Sala Mare, puteţi viziona Îmblânzirea Scorpiei, un spectacol muzical după William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag, produs de Teatrul de Comedie, din Bucureşti 

Decorul: Puiu Antemir. Costumele: Ioana Pashca

Citește și: SoNoRo, o întâlnire de tradiţie sub semnul Muzei şi Poetului

Duminică, 13 noiembrie, la ora 17.00, la Sala Studio, este programată producţia Facultăţii de Teatru şi Televiziune – Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Solo Goya,un spectacol de teatru nonverbal, pe un scenariu colectiv, realizat în colaborare cu studenţii Universităţii de Artă şi Design Cluj

Regia: Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuţiu-Zoicaş

În aceeaşi zi, la ora 19.00, la Sala Mare, Cafeneaua de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, producţie a Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, din Iaşi.

Scenografie şi lighting design: Dragoş Buhagiar

Citește și: Licitaţia Colecţiei familiei Halfon-Elias

Luni, 14 noiembrie, la ora 19.00, la Sala Mare, Metoda Grönholm, de Jordi Galceran,regizat deÁdám Horgas, care semnează şi decorul.Costumele: Nóra Bujdosó.Spectacol invitat, produs de: Teatrul Naţional Pécs, Ungaria 

Marţi, 15 noiembrie, la ora 19.00, un spectacol al Teatrului Odeon din Bucureşti: Svejk, după Jaroslav Hašek.

Regia: Alexandru Dabija

Decorul şi costumele: Andrada Chiriac

Miercuri, 16 noiembrie, laora 19.00,  Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj propune Romeo şi Julieta după William Shakespeare, în regia lui Tudor Lucanu.

Scenografia: Alina Herescu

Ziua se încheie, la ora 22.00, cu Concertul Madame mon amour, susţinut de Nicu Alifantis.

Joi, 17 noiembrie, la ora 19.00,  puteţi viziona un spectacol de Ada Lupu Hausvater, Hamlet, după William Shakespeare, pe un text tradus şi remixat de Peca Ştefan.

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Produs de: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara

 

Vineri, 18 noiembrie, la ora19.00, nu rataţi Domnul Jourdan, rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după Burghezul Gentilom de Molière şi Jourdain cel scrântit de Mihail Bulgakov. 

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Decorul şi costumele: Adriana Grand

Produs de: Teatrul „Regina Maria” Oradea

La ora 22.00, în Sala Studio, publicul este invitat la concertul The Tango Orchestra Show, susţinut de  Cári Tibor, şi la vernisajul Expoziţiei de pictură Andrei Medinschi

 Sâmbătă, 19 noiembrie, la ora 19.00,  un alt spectacol pus în scenă deVictor Ioan Frunză, A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, producţie a  Teatrului Metropolis, Bucureşti

Decorul şi costumele: Adriana Grand

 

Duminică, 20 noiembrie, la ora 19.00, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti oferă spectacolul Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht.

Traducerea şi adaptarea: Andrei Şerban şi Daniela Dima

Coregrafia şi instructajul actoricesc: Andrei Şerban. Scenografia: Iuliana Vîlsan

Între 10 şi 13 noiembrie, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, invită şi la spectacolul Commedia dell'arte, Vremea Pulcineilor, regizat de prof.dr.habil Miklós Bács, lect.asoc. Irina Wintze, Tudor Lucanu, pe un scenariu colectiv realizat de studenţii Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Univesităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Cu o zi înaintea deschiderii oficiale a Festivalului, vineri 11 noiembrie, la ora 18.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, este anunţat vernisajul expoziţiei Afişul de Teatru, cu lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Design – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad 

În sfârşit, dar nu în ulimul rând, între 15 şi 20 noiembrie, se desfăşoară workshopul susţinut de Miklós Bács, actor al Teatrului Maghiar de Stat şi conferenţiar universitar doctor abilitat la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, workshop intitulat Practica monologală în arta dramatică.

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel