Data actualizării:
Data publicării:

Începe Festivalul "Cinema în aer liber"! Ce se va proiecta pentru bucureșteni pe Insula Artelor din Parcul Titan

Autor: Liana Ganea | Categorie: Cultura
WhatsApp
foto: Primăria Sectorului 3
foto: Primăria Sectorului 3

Se anunță zile cu spectacol în București!

"Cinema în aer liber" revine pe Insula Artelor din Parcul Titan, începând de marţi până pe 8 septembrie, fiind programate 24 de proiecţii ale unor filme apreciate în ultimii ani, de la dramă şi thriller până la comedie şi animaţie, informează Agerpres.

Evenimentul este organizat de Primăria Sector 3, iar multe dintre proiecţii vor fi prezentate în premieră în România, intrarea fiind liberă.

Potrivit unui comunicat oficial, organizatorii îşi propun să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor, promovând astfel apropierea publicului de filmul european şi de creaţiile de autor.

În prima săptămână vor fi proiectate filmele "Bastardul" (2024), regizat de Nikolaj Arcel, "Redutabil" (2017), în regia lui Michel Hazanavicius, "Odiseea" (2017), regizat de Jerome Salle, "Frunze căzătoare" (2023) - regia Aki Kaurismaki, "Club zero" (2024) - regia Jessica Hausner, "Cartea cu soluţii" (2024) - regia Michel Gondry.

Filmele propuse a fi vizionate în cea de-a doua săptămână sunt: "Scenariu de vis" (2023) - regia Kristoffer Borgli, "CHE Partea I" (2008) - regia Steven Soderbergh, "Marea dinlăuntru" (2005) - regia Alejandro Amenabar, "Eu căpitan" (2024), regia de Matteo Garrone, "Crima este a mea" (2023) - regia Francois Ozon, "La Stejarul bătrân" (2024) - regia Ken Loach.

În a treia săptămână, spectatorii vor putea viziona "Cartea cu soluţii", "CHE Partea a II-a", dar şi "Dalida" (2017) - regia Lisa Azuelos, "Jeanne du Barry" (2023) - regia Maiwenn, "Dragoste la foc mic" (2024) - regia Tran Anh Hung şi "Umbra lui Caravaggio" (2023) - regia Michele Placido.

În ultima săptămână de proiecţii, publicul va putea vedea din nou "Club Zero" (2024) şi "Bastardul", dar şi "Marele Maestru" (2013) de Kar-Wai Wong, "Trădătorul" (2020) de Marco Bellocchio şi "Un an dificil" (2024) regizat de Olivier Nakache şi Eric Toledano.

Detalii despre filme şi programul complet al proiecţiilor pot fi găsite pe site-ul www.primarie3.ro şi www.cinemainaerliber.ro

Iar dacă nu ești în București și te afli în vacanță la Brașov...

Poți vizita expoziţia fotografică itinerantă "Noi, Poporul/We the People", prin care se celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România. Aceata urmează să fie inaugurată marţi, 13 august la Braşov și va rămâne deschisă publicului până în data de 3 septembrie.

Potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti, expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic" este un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american.

"Această colecţie de interacţiuni între cele două naţiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite şi România este accesibil tuturor. Este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod", a arătat Ambasada SUA, într-un comunicat de presă.

Evenimentul este organizat de Ambasada SUA în România în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe - Unitatea Arhive Diplomatice şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres în colaborare cu Universitatea din Craiova.

"Expoziţia se axează pe tema 'Noi, Poporul'/'We the People' care este faimosul preambul al Constituţiei Statelor Unite şi întruchiparea legăturilor umane care formează punţi de înţelegere şi cooperare între popoare. Diplomaţia şi prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături şi pe valorile comune pe care le înglobează. Cunoscutul jurnalist, corespondent şi ulterior diplomat american Edward R. Murrow spunea, despre rolul esenţial al legăturilor dintre oameni: 'Elementul cu adevărat esenţial în schimburile internaţionale îl reprezintă această ultimă distanţă de un metru, rămasă între interlocutori, care poate fi depăşită prin contact personal, atunci când o persoană îi vorbeşte celeilalte'", se arată în comunicat.

Expoziţia fotografică itinerantă "Noi, Poporul/We the People" va fi inaugurată marţi, la ora 17:30, pe Strada Republicii (în apropierea clădirii Modarom) şi va fi urmată de declaraţii de presă ale Ataşatului Cultural al Ambasadei SUA, Peter H. Brown.

Evenimentul de lansare va include vizionarea expoziţiei în aer liber, urmată de deschiderea oficială care va avea loc la Centrul Cultural Apollonia, începând cu ora 18:00. La eveniment vor participa, alături de ataşatul cultural al Ambasadei SUA, Peter H. Brown, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, directorul Direcţiei de Diplomaţie Culturală, Educaţie şi Ştiinţă în MAE, Andrei Luca, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban.
  
Pentru realizarea acestei expoziţii, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a contribuit cu 20 de fotografii din fluxul de fotografie şi din Arhiva Fotografică Agerpres, iar Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a contribuit cu 13 fotografii.

Expoziţia fotografică a putut fi vizitată în mai multe oraşe, în ultimii doi ani: Craiova (17 august 2022 - 19 septembrie 2022), Timişoara (27 septembrie 2022 - 24 octombrie 2022), Bucureşti (26 octombrie 2022 - 30 noiembrie 2022), Sibiu (8 decembrie 2022 - 10 ianuarie 2023), Iaşi (24 aprilie 2023 - 22 mai 2023), Cluj-Napoca (23 mai 2023 - 20 iunie 2023), Constanţa (12 iulie 2023 - 25 iulie 2023), Oradea (25 septembrie - 22 octombrie 2023), Suceava (13 martie - 10 aprilie 2024). În perioada 13 august - 3 septembrie 2024 expoziţia poate fi vizitată la Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel