Data publicării:

Incendiul care a distrus serverele închisorii Jilava a mistuit și etajul la care se afla arhiva SIPA

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
captură video
captură video

O parte din arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost cuprinsă de flăcări, în urma incendiului izbucnit la Penitenciarul Jilava.

Incendiul care a izbucnit vineri dimineață într-o clădire din curtea Penitenciarului Jilava a produs daune considerabile, inclusiv distrugerea serverelor și a mai multor computere. Se pare că arhiva fostei SIPA, depozitată în același imobil, a fost afectată cel puțin parțial, scrie Gândul. Autoritățile au inițiat o anchetă pentru a stabili cauza probabilă a incidentului.

Personalul Penitenciarului Jilava a fost alertat vineri în jurul orei 06:20, atunci când corpul de clădire ce găzduia serverele închisorii a fost cuprins de flăcări. Desfășurarea rapidă a pompierilor nu a fost suficientă pentru a ține piept flăcărilor, mai ales că zona era plină de cabluri izolate cu material plastic, alimentând astfel arderea continuă.

Conform reprezentanților închisorii, deși serverele au fost complet compromise și mai multe unități centrale de calculator au fost distruse, inclusiv documentele stocate pe acestea, fișele deținuților nu ar fi fost afectate în mod direct, și asta pentru că toate informațiile despre deținuți sunt integrate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), la nivel național.

Incendiu și în clădirea cu dosarele magistraților

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) susțin că, într-un birou alăturat s-ar fi aflat arhiva fostului Serviciu de Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA) de la Jilava, dar și un birou în care se aflau, în format fizic, unele documente legate de condamnați.

În ceea ce privește legalitatea funcționării spațiului respectiv, oficialii Penitenciarului Jilava afirmă că există o autorizație emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Camera în care s-a produs incendiul era echipată cu un senzor de fum, care a declanșat alarmă, iar ultima verificare a fost efectuată în noiembrie 2023. De asemenea, încăperea era dotată cu un sistem de aer condiționat.

Cu toate acestea, surse din cadrul ANP indică faptul că, cel puțin în timpul verii, temperatura în camera serverelor era extrem de ridicată, iar o mare parte din cablurile electrice erau vechi și uzate. Pompierii au inițiat o anchetă pentru a stabili cauza exactă a incendiului, iar după primele investigații s-a constatat că cel mai probabil focul a fost declanșat de un scurtcircuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel