Incendiu violent pe creasta munților Latoriței, zona Voineasa - GALERIE FOTO
Casa unui om din judeţul Vâlcea a fost făcută scrum de un incendiu.
Salvamont Vâlcea a povestit într-o postare pe Facebook cazul unui bărbat care a rămas pe drumuri după ce locuința sa a luat foc. Salvatorii au intervenit la fața locului și au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă. Proprietarul locuinței a scăpat nevătămat.
"În noaptea de 12 august, în timp ce echipa voluntarilor salvamont Voineasa se deplasa către bază, au dat curs unui apel 112 care sesiza un puternic incendiu în creasta munților Latoriței, zona Voineasa – Chica Lupului – Valea Măceșului, fără a fi identificată o locație precisă.
Spre zona greu accesibilă s-a răzbit urcând anevoios pe drumul de creastă pe pante cu pietre și șleauri adânci cu un convoi de mașini utilitare ale pompierilor ISU, ale primăriei, ale reprezentanților ocolului silvic sau ale celor care au sărit în ajutor, la locul incendiului – punct Cireșu, ajungându-se după cca 35-40 minute de la apel.La sosire echipele au avut un tablou dramatic - gospodăria unui om vârstnic era pradă unui foc mistuitor, în picioare arzând intens cei câțiva stâlpi rămași din fânarul și casa prăbușită, o curte cu resturi în flăcări și jar mocnit cu tendință de extindere.
Focul ar fi izbucnit de la o scânteie
Omul aflat în locație izolată s-a trezit că îl răzbește focul iscat de la o scânteie și oricât de mult a încercat nu a reușit sa stopeze propagarea sa, luptându-se singur să își elibereze animalele din obor și să își salveze din bunuri.La evaluarea stării victimei, am constat cu bucurie, că sub petele negre de funingine, nu prezenta arsuri pe corp, căci a avut prezența de spirit să își smulgă hainele când s-au aprins și deși ne era teamă de efectele ascunse ale expunerii la foc, fum și temperaturi ridicate, starea de sănătate și lipsa simptomelor nu indicau afectări.
Cu toate acestea, la recomandarea echipei salvamont și la insistențele apropiaților lui, a acceptat să coboare pentru un consult de specialitate. Echipa s-a alăturat apoi celor care interveneau pentru izolarea și stoparea propagării incendiului . Ulterior, în zonă au rămas pentru gestionare și supraveghere incendiu echipele specializate de intervenție, căci focul avea să se manifeste încă câteva ore bune.
Mașină de intervenție, răsturnată
Aproape de răsărit, la ora 4 AM, echipa salvamont a ajuns în bază. În cursul dimineții echipă salvamont a fost solicitată pentru prim ajutor și extragerea unui voluntar al acțiunii din seara precedentă – una din mașinile de intervenție, care transporta apă s-a abătut de la traseu și s-a răsturnat pe o față înclinată înierbată.
La fața locului a fost solicitat de către salvamont elicopter pentru a evacua victima pe cale aero. Accidentatul a fost preluat cu targa lopată și predat către elicopter la ora 11,40 când a decolat după stabilizarea victimei. Putem spune că noaptea și ziua de 13 august au fost cu foc și de foc … weekendul continuă. Echipa voluntarilor salvamont Voineasa s-a reîntregit în baza pentru patrulare preventivă și asigurare permanentă în zona Transalpina.", se arată în mesajul postate pe pagina de Facebook a Salvamont Vâlcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News