Incendiu la un depozit de vopsea dintr-un parc industrial. RO ALERT, mesaj de avertizare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un incendiu violent a izbucnit la un depozit de vopsea din cadrul unui parc industrial. 

Pompierii acţionează, miercuri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de vopsea din Parcul Industrial Mija, informează ISU Dâmboviţa.

Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia comunităţilor aflate în proximitatea zonei de manifestare, ISU Dâmboviţa a transmis un mesaj de avertizare, prin intermediul sistemului RO ALERT.

Incendiul se manifestă pe mii de metri pătrați

"Incendiu hală depozitare diferite materiale şi substanţe pentru reciclare, printre care şi solvenţi pentru vopsea, reziduuri ţiţei, pe o suprafaţă de aproximativ 4.500 metri pătraţi. Arderea s-a propagat şi la o hală învecinată în care se află depozitată materie primă pentru fabricarea polistirenului, pe o suprafaţă de aproximativ 2.500 metri pătraţi", precizează ISU Dâmboviţa.

Pentru lichidarea incendiului, la faţa locului acţionează 14 autospeciale de stingere, dintre care 12 de la ISU Dâmboviţa şi două de la ISU Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel