'S-a constituit o echipă complexă de cercetare care a procedat la demararea investigării locului faptei, urmând ca activitatea să fie continuată în zilele următoare prin atragerea reprezentanţilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Securitatea Minieră şi Protecţia Antiexplozivă Petroşani, precum şi a altor specialişti cu expertiză în domeniul de referinţă', se arată într-un comunicat postat pe pagina Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Dosar penal
În cauză s-a constituit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploiești. Doi pacienți au murit, 18 evacuați
'La faţa locului au intervenit lucrătorii din cadrul ISU care au lichidat incendiul ce se manifesta cu flacără deschisă la unul din saloanele Secţiei COVID a spitalului. Echipajele medicale care s-au prezentat la faţa locului au constatat decesul a doi pacienţi, de sex bărbătesc, în vârstă de 76, respectiv 75 de ani. Totodată, o infirmieră din cadrul unităţii medicale a suferit arsuri pe o suprafaţă de aproximativ 25% din corp, fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.'
'Precizăm că în salonul în care a izbucnit incendiul erau internate doar cele două victime', se mai arată în comunicat. O echipă de specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a plecat la Ploieşti pentru a lua parte la cercetările efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu