Incendiu puternic la Muzeul Naţional, Rio de Janeiro
Muzeul Naţional din Rio de Janeiro a fost cuprins de un incendiu puternic, duminică, punând în pericol peste 20 de milioane de piese.
Muzeul Naţional din Rio de Janeiro a împlinit 200 de ani de existenţă chiar în 2018, transmite agenţia EFE. Flăcările au izbucnit în jurul orei locale 19,30 (22,30 GMT), când edificiul era închis pentru public, iar în interior se aflau doar patru paznici.
Potrivit reprezentanților muzeului, nu există răniţi, toate persoanele reuşind să iasă din clădire la timp. Pompierii continuă să acţioneze pentru stingerea incendiului, iar autorităţile au precizat că pentru moment nu se cunoaşte cauza izbucnirii focului. Un fost director al Muzeului Naţional din Rio de Janeiro, Jose Perez Pombal, care se afla la locul dezastrului, a declarat pentru EFE că 'nu va rămâne nimic'.
Zi tragică pentru muzeologia din Brazilia
'Nu va rămâne nimic. Flăcările sunt foarte înalte iar focul este peste tot. Palatul va arde în întregime şi de asemenea colecţiile, mumiile, totul', a spus acesta. La rândul său, preşedintele brazilian, Michel Temer, şi-a exprimat într-un comunicat regretul pentru incendiul produs, calificând cele întâmplate ca 'o zi tragică pentru muzeologia' din Brazilia.
'Incalculabilă pentru Brazilia pierderea patrimoniului Muzeului Naţional' deoarece 'au fost irosiţi 200 de ani de muncă, cercetare şi cunoaştere. Este o zi tristă pentru toţi brazilienii', a arătat Temer. De asemenea, ministrul brazilian al Culturii, Sérgio Sá Leitao, a spus că este 'o zi de doliu' şi a calificat situaţia drept 'regretabilă', comentând că este consecinţa unor 'ani de neglijenţă'. 'Aceasta să servească drept un semnal de alarmă ca astfel de tragedii să nu aibă loc şi în alte muzee şi în alte instituţii', a afirmat ministrul, la o televiziune locală.
A ars și Muzeul de Artă Modernă
În urmă cu 40 de ani, pe 8 iulie 1978, aminteşte EFE, un alt incendiu teribil a afectat Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, ducând la dispariţia unor importante opere ale unor artişti precum Pablo Picasso, Salvador Dalí sau Joaquín Torres-García, prezentate acolo într-o expoziţie temporară.
Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, creat de regele Ioan al VI-lea al Portugaliei şi deschis pe 6 iunie 1818, este considerat al cincilea ca mărime din lume prin prisma patrimoniului, care include între altele colecţii de animale împăiate, ustensile indigene, mumii şi fosile. Potrivit AFP, care citează site-ul muzeului, operele expuse în clădire includeau o colecţie egipteană, o alta de artă şi de obiecte din perioada greco-romană, colecţii de paleontologie, între care şi scheletul unui dinozaur descoperit în regiunea Minas Gerais sau cea mai veche fosilă umană găsită în Brazilia, cunoscută sub numele de 'Luzia'.
Vezi și: Timișoara, incendiu. Descoperire macabră în această dimineață
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News