Data actualizării:
Data publicării:

Incendiu periculos la groapa de gunoi Glina care a pus în pericol sănătatea comunității locale din Glina și Popești-Leordeni

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

In data 05.07.2017 la ora 11:00 a izbucnit un incendiu extrem de periculos la groapa de gunoi Glina, aflata la adresa Soseaua de Centura nr.2, Popesti-Leordeni, Ilfov in apropierea caselor de locuit, la o distanta de aproximativ 100 metri de comunitatea locala. Detasamentul de pompieri Ilfov a intervenit cu 4 autospeciale de stingere a incendiilor, o autospeciala de evacuare a fumului si o ambulanta SMURD iar Garda de Mediu a deplasat un autolaborator pentru inregistrarea emisiilor de factori de mediu daunatori. Fortele de interventie ale detasamentului de pompieri au ajuns la locul interventiei la ora 11:00 si au constatat ca deseurile ardeau in interiorul celulei de depozitare, pe o suprafata de peste 12.000 mp cu posibilitatea de propagare la casele invecinate si la comunitatile din imprejurimi.

Din cauza faptului ca incendiul s-a propagat cu repeziciune pe o suprafata de 12.000 mp, deseurile neacoperite conform legii fiind autoinflamabile, la fata locului s-au deplasat si echipaje de interventie pentru eventuala salvare a populatiei care ar fi putut fi asfixiata de fum.

Situatia de fapt de la groapa de gunoi Glina, cunoscuta de toate autoritatile implicate, o reprezinta distanta extrem de mica fata de locuintele cetatenilor din comuna Glina.

Groapa de gunoi Glina, operata de ECOREC S.A., incalca cele mai elementare prevederi ale legislatiei de mediu privind distanta fata de locuinte, care ar trebui sa fie de minim 1000 m (Ordinul 119/2014, art.11.1). Conform documentelor expuse pe site-ul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, distantele la care se afla unele locuinte sunt mai mici chiar si de 100 metri, respectiv de 70  metri.

Aceasta situatie atrage dupa sine inchiderea imediata a gropii de deseuri Glina pentru incalcarea flagranta a prevederilor legale, cu consecinte grave asupra sanatatii populatiei din zona, ducand la poluarea apei si aerului, la raspandirea de boli, propagarea factorilor de mediu nocivi.

Din statistica Directiei de Sanatate Publica, o mare parte din populatia comunei Glina, incepand de la copii si pana la batrani, este afectata de diverse boli grave generate de factorii de mediu daunatori proveniti de la aceasta groapa de gunoi.

In situatia unui incendiu la groapa de gunoi Glina, timpul de interventie rapida a pompierilor este sub timpul de ardere imediata a caselor, provocata de palele de gunoi arzande, raspandite inspre gospodarii. Credem ca acest scenariu, care poate semana cu un caz “Colectiv” 2, nu si-l doreste nimeni, cu atat mai mult locuitorii care au casele exact sub muntele de gunoi de peste 70 metri inaltime, pe o suprafata de 70 de hectare si care din cand in cand ia foc.

HG 857/2011 sanctioneaza nerespectarea distantelor minime de 1.000 metri a depozitelor de deseuri fata de casele cetatenilor si comunitatile locale cu suspendarea activitatii daca functionarea constituie un risc pentru sanatatea populatiei.

Inca o data este demonstrat riscul pentru sanatatea populatiei si cu ocazia acestui incendiu, populatia avand un risc de asfixiere grava si incalcarea fragranta a HG 857/2011 din cauza faptului ca gropa de gunoi Glina este amplasata, asa cum rezulta de pe site-ul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, la o distanta de sub 100 m si in unele cazuri la chiar de 70 metri fata de locuinte.

Incendiul din data de 07.07.2017 demonteaza si concluziile studiului de sanantate publicat de Agentia pentru Protectia Mediului pe site-ul acesteia privind sanatatea angajatilor si a locuitorilor din localitatile invecinate.

Locuitorii din zonele invecinate gropii de gunoi Glina, scapati ca prin minunte de incendierea caselor, si aceasta datorita interventiei rapide a detasamentului de pompieri pe care ii putem numi eroi, cred ca intentia de eliberare a unei noi Autorizatii de mediu de catre Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov, pe seama sanatatii si a confortului comunitatilor locale, nu face decat sa favorizeze o lacomie in crestere a unor antreprenori si sa alimenteze afaceri fara scrupule care pot crea pericole imense in orice moment.

Cetatenii considera ca prin intermediul acestor mesaje publice transmise de Asociatia noastra se responsabilizeaza autoritatile publice si chiar se individualizeaza aceasta responsabilitate asupra persoanelor cu  functie de raspundere, aducand aceste situatii la cunostinta factorilor de decizie din cadrul Comunitatii Europene.

  

Despre Asociatia Europeana pentru Dezvoltare Ecodurabila

A.E.D.E are ca obiectiv siguranta si protectia mediului si reprezinta interesele comunitatii locale din localitatile Glina si Popesti-Leordeni afectate de factorii de mediu daunatori proveniti de la groapa de gunoi Glina si apara cetatenii de abuzurile comise pe seama sanatatii acestora.

A obtinut un prim succes privind identificarea functionarii fara Autorizatie de mediu a gropii de gunoi Glina. In perioada 21.06-26.06.2017, la sesizarile noastre, Garda Nationala de Mediu a efectuat o actiune de control la depozitul de deseuri Glina si a descoperit functionarea fara autorizatie a acestuia, motiv pentru care a aplicat o amenda contraventionala de 60.000 lei, precum si sanctiunea complementara de suspendare a activitatii operatorului economic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel