Incendiu Medgidia. Piaţa agroalimentară, mistuită de flăcări
Piaţa agroalimentară din centrul municipiului Medgidia a fost mistuită de flăcări în urma unui incendiu iscat, în noaptea de luni spre marţi, fiind distruse, printre altele, 12 tarabe comerciale şi o tonă de legume şi fructe, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa.
"La incendiu a fost afectat acoperişul din policarbonat al pieţei agroalimentare pe o suprafaţă de circa 180 mp, care, sub acţiunea temperaturilor ridicate, s-a topit, alimentând astfel şi mai mult incendiul. În incendiu au ars sau au fost afectate: acoperişul din policarbonat; 12 tarabe comerciale; 2 stelaje din lemn; 3 case de marcat; 4 cântare electronice; ambalaje (navete din plastic); cantitatea de 1000 kg legume/fructe", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă.
Incendiul s-a produs din cauza unui posibil scurtcircuit la mijloacele electrice improvizate care iluminau piaţa.
"Cauza probabilă stabilită a fost un scurtcircuit electric produs de mijloacele electrice improvizate care asigurau iluminatul nocturn al pieţei. Intervenţia a fost îngreunată din cauza întârzierii deconectării sursei de alimentare cu energie electrică a obiectivului", a spus Chiriţă.
Pompierii au intervenit în urma unui apel primit la 112, acţionând cu două autospeciale.
"În urma unui apel la Serviciul Unic de Urgenţă 112, Detaşamentul de Pompieri Medgidia a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs în incinta Pieţei agroalimentare din centrul Municipiului Medgidia. La intervenţie s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, iar la sosirea la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta violent prin ardere generalizată, cu posibilitatea extinderii la magazinele învecinate situate la aproximativ 4 metri de locul focarului. După efectuarea recunoaşterii, s-a intervenit pe două sectoare de intervenţie, atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia bunurilor şi magazinelor învecinate", potrivit informării transmise de ISU Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News