Data publicării:
Incendiu la un bloc din București. 30 de persoane evacuate
Pompierii din București intervin sâmbătă dimineața pentru stingerea unui incendiu care a a izbucnit într-un bloc. 30 de persoane au fost evacuate.
Potrivit ISU București, incendiul are loc la ultimul etaj al unui bloc de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.
Conform pompierilor, incendiul se manifestă cu flacără puternică în interiorul unui apartament și cu degajare mare de fum.
La fața locului intervin nouă autospeciale de stingere, trei autoscări și echipaje SMURD.
30 de persoane au fost evacuate, dar până în prezent nu au fost înregistrați răniți.
Intervenția pompierilor este în desfășurare. „Incendiul este localizat, nu mai există pericol de extindere”, a transmis ISU București, conform Mediafax.
Al doilea incendiu de sâmbătă dimineață la un bloc de locuințe
Un alt incendiu a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc din Botoșani. O femeie a suferit un atac de panică, iar mai multe persoane, printre care și doi copii, au fost evacuate.
Potrivit ISU Botoșani, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe Aleea Primaverii din Botoșani.
La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani cu trei autospeciale cu apă și spumă, platforma de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără și degajari mari de fum mai multe materiale depozitate în balcon, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament.
Au fost evacuate cinci persoane, dintre care doi copii de la etajul 4. Ceilalți locatari s-au autoevacuat.
Conform pompierilor, în momentul izbucnirii incendiului, proprietarul dormea în casă și a fost trezit de vecini.
O femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ.
Intervenția pompierilor a fost de lungă durată, din cauza materialelor depozitate în apartament. „Cauza probabilă, fumat în locuri nepermise”, au transmis pompierii din Botoșani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News