Incendiu la Penitenciarul Oradea. Pompierii au intervenit de urgență
Pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu la Penitenciarul Oradea.
În această seară, în jurul orei 20.37, personalul penitenciarului Oradea a intervenit, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit în curtea interioară a unităţii, într-un spaţiu unde erau depozitate deşeuri de hârtie, rezultate în urma selectării colective.
”Conform Planului de acţiune, s-a solicitat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al Judeţului Bihor, incendiul fiind stins cu operativitate. Menţionăm că, în urma evenimentului, nu au rezultat vătămări ale deţinuţilor sau poliţiştilor de penitenciare aflaţi în serviciu ori pagube materiale considerabile”, se arată într-un comunicat de presă.
La nivelul Penitenciarului Oradea, a fost demarată o verificare internă pentru a stabili cauzele care au condus la producerea incendiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News