Data publicării:
Incendiu la Judecătoria Cornetu, Ilfov / Foto - Video Update 4
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o clădire administrativă unde are activitatea Centrul Cultural şi Judecătoria Cornetu, aflată în localitatea Cornetu, Ilfov. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.
Update 4
Conform imaginilor prezentate de Antena 3 CNN incendiul s-a reaprins. Pompierii au revenit la fața locului pentru a stinge incendiul.
Update 3
În jurul orei 11:54 incendiul a fost lichidat, anunță pompierii.
Update 2
IPJ Ilfov a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.
'La data de 4 martie, în jurul orei 02,03, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu în comuna Cornetu, la nivelul acoperişului unei instituţii. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, cât şi pompierii ISUBIF, care, la acest moment, acţionează pentru stingerea incendiului', conform unui comunicat al Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Dosarul de urmările penală este făcut in rem, până la stabilirea vinovaţilor, au zis, pentru Agerpres, surse judiciare. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, incendiul s-a desfășurat la nivelul mansardei pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi. De asemenea, nu s-au înregistrat victime.
Update
Conform ultimelor informații transmise de ISUBIF, 'La faţa locului rămân 9 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD.'
Video
Știrea inițială
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, incendiul a izbucnit la mansardă pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi. Nu s-au înregistrat victime.
Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativă unde îşi desfăşoară activitatea Centrul Cultural şi Judecătoria Cornetu, situată pe Şoseaua Alexandriei, localitatea Cornetu, judeţul Ilfov. Acţionăm pentru localizarea incendiului atât din exteriorul clădirii, cât şi din interior, au transmis luni reprezentanţii ISUBIF.
În jurul orei 05,00 incendiul a fost localizat. Se lucrează în continuare la decopertare şi lichidare. Din fericire, nu sunt victime. 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, 1 autospecială de descarcerare, dar şi 2 ambulanţe SMURD au intervenit la fața locului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News