Data publicării:
Incendiu într-un apartament din Botoșani. Zeci de persoane evacuate, două victime
Mai multe persoane au fost evacuate după un incendiu într-un apartament din centrul municipiului Botoșani.
Un incendiu violent a izbucnit în această seară într-un apartament al unui bloc din centrul municipiului Botoșani. La fața locului au ajuns cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dar și o ambulanță aparținând SAJ.
În total au fost evacuate, preventiv, 23 de persoane, dintre care trei copii.
”O femeie în vârstă de 65 ani, proprietara apartamentului, a suferit arsuri la nivelul fetei și mâinilor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. La spital a ajuns și un bebeluș de 7 luni, care a suferit o ușoară intoxicație cu fum”, a anunțat ISU Botoșani.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Au ars bunurile din dormitor, bucătărie și hol. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheata lângă materiale combustibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News