Data actualizării:
Data publicării:

Incendiu în Vaslui: Un bărbat a ajuns la spital după ce şi-a dat foc la casă

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels - https://www.pexels.com/
Sursă foto: Pexels - https://www.pexels.com/

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, un bărbat din Vaslui a ajuns la spital cu arsuri după ce a incendiat casa în care locuia alături de soția sa. 

Bărbatul locuiește împreună cu soția lui în comuna Micleşti, iar decizia de a da foc casei a fost luată pe fondul unui conflict cu aceasta. 

'Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit în sprijinul SVSU Micleşti cu două autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu provocat într-o locuinţă din comuna Micleşti. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră şi jumătate.

Au ars bunurile din două camere şi o anexă, acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, diverse produse textile şi materiale plastice. Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei Vaslui. A fost salvat acoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, precum şi o cameră de locuit. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acţiunea intenţionată', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel