Incendiu Grecia, Mati: Autoritățile, date în judecată
În urma incendiilor din Gracia, rude ale unor victime ale incendiului de la Mati au dat în judecată autorităţile.
Rudele unei femei şi ale unui bărbat care şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în incendiile de lângă Atena au decis să dea în judecată autorităţile statului, pompierii şi poliţia în legătură cu decesul celor doi, a indicat miercuri o sursă judiciară citată de Reuters.
Autorităţile pot fi acuzate de omucidere din culpă şi vătămare corporală în contextul 'catastrofei biblice' soldate cu cel puţin 91 de morţi în apropierea oraşului-staţiune Mati, de pe litoralul Mării Egee, şi în zonele învecinate, a menţionat sursa.
Surprinși de flăcări
Femeia şi bărbatul ale căror rude au iniţiat acţiunea au murit încercând să se refugieze din calea flăcărilor. Cadavrele lor au fost găsite la circa 400 de metri de casele unde locuiau. Bărbatul, fost profesor în vârstă de 70 de ani, a fost surprins de foc în garajul locuinţei de vară a familiei, în timp ce soţia sa împreună cu nişte prieteni de familie veniţi din SUA fugeau spre cea mai apropiată plajă. Cu două zile înainte de dezastru, participaseră cu toţii la nunta fiicei lor.
Cealaltă victimă, tot fostă profesoară în vârstă de 73 de ani, închiriase un apartament în aceeaşi vilă, a precizat agenţia ANA. Potrivit unor miniştri greci, există indicii că focul a fost pus. Miercuri, o persoană a fost reţinută şi chestionată în legătură cu aceste fapte, au afirmat oficiali din poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News