Incendiu devastator în sud-vestul Franţei
Un incendiu a devastat joi seară o pădure de pini în apropiere de staţiunea balneară Lacanau de pe coasta franceză a Atlanticului (sud-vest) după ce a distrus în doar câteva ore peste 400 de hectare de vegetaţie şi a rănit grav un pompier.
"Focul a cuprins o suprafaţă de 400 de hectare şi situaţia nu este favorabilă din cauza rafalelor de vânt", a declarat pentru AFP cu puţin înainte de ora 19:00 un ofiţer de comunicare al Centrului departamental operaţional pentru incendii şi salvare (Codis) din Gironde. Acest responsabil a precizat că în acest stadiu focul nu este controlat.Acest incendiu este unul dintre cele mai importante de la începutul verii în Franţa după multiplele focare care au afectat Catalonia franceză, la 22 iulie, acoperind câteva sute de hectare.
Un pompier a fost rănit grav la cap de o ramură de copac şi a fost transportat la spital.
La începutul serii, totuşi, doar cinci case fuseseră evacuate.
Cei 120 de pompieri însoţiţi de 20 de membri ai unităţii specializate în incendii de pădure a pompierilor au primit ajutor din partea unităţilor venite din departamentele limitrofe.
Patru avioane Canadair şi două avioane Dash sprijină eforturile pompierilor pe frontul incendiului.
Incendiul s-a produs în timp ce Lacanau, staţiune balneară situată la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Bordeaux şi renumită pentru valurile sale, adăposteşte în prezent elita mondială a surfului pentru Lacanau Surf Pro, o etapă a circuitului mondial profesionist al acestei discipline.
Incendiul intervine în timp ce Spania, afectată ca şi Franţa de un val de caniculă, a pierdut zeci de mii de hectare distruse de foc încă de la începutul verii.
Incendiul cel mai apropiat de Franţa a afectat începând cu 22 iulie Catalunia în apropiere de frontiera franceză şi s-a soldat cu patru morţi şi a ars 14.000 de hectare de vegetaţie.
De partea franceză a frontierei, aproximativ 30 de incendii înteţite de rafale puternice de vânt au distrus de asemenea sute de hectare de vegetaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News