Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în România, unde numai în trei zile au fost afectate aproape 4.000 de hectare, potrivit reprezentanților IGSU. Luni, peste 50 de pompieri intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în comunele prahovene Jugureni și Călugăreni, scrie Agerpres.
Citește și: Incendiu în parcul IOR din București. Pompierii au intervenit - VIDEO
”Suprafața pe care se întinde incendiul nu poate fi estimată pentru moment, acesta fiind compus din mai multe focare, extinzându-se cu repeziciune din cauza vântului și a vegetației uscate din zona afectată (iarbă, mărăciniș)”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizați peste 50 de subofițeri și cinci ofițeri, inclusiv prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Prahova și șeful Centrului Operațional Județean. De asemenea, a fost luată decizia activării grupei operative la nivelul ISU Prahova, precum și creșterea capacității operaționale la nivelul Detașamentului de Pompieri Mizil.
Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenție și comandă, o autocisternă și un echipaj SMURD.
”Zona nu este accesibilă pentru autospecialele de intervenție, aspect care îngreunează intervenția pompierilor. Zona este asigurată astfel încât flăcările să nu se propage spre zonele locuite”, se mai menționează în informarea transmisă de ISU Prahova.
Peste 3.700 de hectare afectate de incendiile din ultimele trei zile
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 6-8 septembrie 2024, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.000 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine, a transmis IGSU.
Astfel, prin stingerea celor 746 incendii, înregistrate pe întreg teritoriu, pompierii au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăți, eliminând producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri. Din totalul acestora, 581 au reprezentat arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 3.700 ha.
”Reamintim cetățenilor faptul că în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase și pentru a proteja atât mediul și siguranța publică.
Totodată, în acest weekend, s-au înregistrat 3.746 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 3.700 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au gestionat 582 situații pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.
De asemenea, în această perioadă, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor desfășurate, 50 de persoane au fost salvate din situații critice”, au transmis reprezentanții IGSU.
De asemenea, IGSU a precizat că pentru avertizarea populației, ”în ultimele 72 de ore, au fost transmise 35 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea (29) au vizat prezența animalelor sălbatice (urși), în județele Argeș, Buzău, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova, Siviu, Vâlcea și Vrancea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Vrei copii după 35 - 40 de ani? Dr. Alice Barbu (SANADOR), recomandare pentru toate femeile care cred ca mai e timp / video
- Primarii și prefecții, complici în încălcarea legii în cazul inundațiilor din Galați și Vaslui
- Soarta oamenilor care au rămas fără case, la mâna unui condamnat penal de la Apele Române, plătit cu 4000 de euro lunar
- Noi explozii în Liban. Staţii de emisie-recepţie walkie-talkie ale Hezbollah au fost detonate - Update: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU / Video
- Secretara-şefă a UMF "Carol Davila", găsită moartă de polițiști