Incendiu de vegetaţie în apropiere de Capitală. A pornit de la arderea unor deşeuri toxice pe câmp
Un incendiu de proporţii are loc sâmbătă seara, într-o localitate din apropiere de Capitală, la Bolintin Vale.
Localnicii au dat foc unor cauciucuri vechi pe un câmp, iar flăcările s-au extins la vegetaţia uscată din zonă. În plus, vântul puternic a înteţit flăcările.
Aceasta nu este prima dată când deşeuri toxice sunt arse în apropiere de Capitală şi pur şi simplu otrăvesc populaţia.
"În urmă cu puţin timp (sâmbătă seara - n.r.), ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, anvelope uzate şi materiale plastice, pe strada Palanca din Bolintin Vale.
Incendiul se manifestă într-o zonă de câmp, cu degajări mari de fum. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
De asemenea, a fost solicitat sprijin la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, alte două autospeciale fiind în drum spre acest eveniment", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu, conform Antena3.
Explozie la o țeavă de gaze, lângă Palatul Cotroceni, vineri
„Nu a avut loc o explozie. Nu a fost cu flacără, însă a cedat o conductă. Este presiune mare de gaz, nimeni nu este rănit până în acest moment. Cei de la Distrigaz au ajuns deja acolo. Au reţea de rezervă. În această noapte, cel târziu mâine dimineaţă pornesc CET-ul”, a declarat Virgil Popescu, pentru România TV.
La faţa locului au intervenit de urgenţă trei autospeciale ale pompierilor, precum şi poliţişti de la Brigada Rutieră. S-au format cozi de maşini pe Podul Barasab spre Palatul Cotroceni.
Din spusele martorilor, se simţea un miros puternic de gaz şi ieşeau flăcări şi fum dintr-o gură de canal.
Octavian Berceanu, fostul şef al Gărzii de mediu: Am atras atenţia acum 3 zile
"Acum 3 zile atrăgeam atenţia ministrului mediului despre nevoia de incriminare a arderilor ilegale de deşeuri şi de transformare a acestora din contravenţii în infracţiuni, iar imaginea era de la un incendiu din Bolintin Vale provocat pentru arderea ilegală de deşeuri.
Acum o lună am fost acolo cu echipa Deusche Welle pentru un reportaj despre deşeuri, iar lucrurile erau la fel. Penultima postare e din Bolintin Vale.
Ce se întâmplă? Mafia locală a deşeurilor şi centrele care dezmembrează ilegal autoturisme, centre care se află sub protecţia instituţiilor din zonă asigură mulţi bani negri şi voturi pentru politicienii locali", a scris Berceanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News