Data publicării:

Incendiu de pădure în zona Vârfului Comisu, Brașov: 100 de oameni mobilizați. Intervenție a elicopterului DSU

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Sâmbătă dimineață, un incendiu forestier a erupt în zona Vârfului Comisu, situat între comunele Vlădeni și Făgăraș. Pentru a combate flăcările, a fost solicitat ajutorul elicopterului DSU, care a intervenit împreună cu aproape 100 de pompieri și angajați ai ocoalelor silvice din regiune.

Conform ISU Braşov, la faţa locului s-au deplasat şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind mobilizaţi aproximativ 50 de pompieri şi 40 de lucrători de la Ocoalele Silvice Zărneşti şi Şercaia.

Incendiul se manifesta la vegetaţie de litieră şi doborâturi, pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare.

"Deplasarea spre locul focarelor se face parţial cu autospeciale, drumul fiind greu accesibil, pompierii fiind preluaţi de autospeciale 4x4 până la locul focarelor de incendiu. În sprijin se deplasează şi elicopterul Black Hawk cu sistemul de stingere cu Bambi Bucket", a transmis ISU Braşov, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel