Incendiu COLECTIV : 30 Octombrie 2019 - Patru ani de la tragedie. Slujbe de pomenire
Astăzi, 30 octombrie 2019se împlinesc patru ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza săvârşirea unei slujbe de pomenire, miercuri, la biserica Sfântul Nicolae - Broşteni din Bucureşti.
30 Octombrie 2019 - Mai multe slujbe pentru pomenirea victimelor incendiului produs în clubul Colectiv, în urmă cu patru ani, au loc astăzi la biserica Sfântul Nicolae - Broşteni din Capitală şi în faţa fostului local.
* Prima slujbă începe la ora 8.30, când va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârşită în biserica parohiei Sfântul Nicolae - Broşteni.
* De la ora 10.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârşită în curtea bisericii Sfântul Nicolae - Broşteni, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
* De la ora 12.00, o a doua slujbă de parastas va fi săvârşită în faţa fostului club Colectiv, de un sobor de preoţi.
Incendiu Colectiv - patru ani de la cea mai mare tragedie din România în ultimii ani
Pe 30 octombrie 2015, seara, câteva sute de tineri umpleau clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War". La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins rapid, în câteva secunde.
În acea noapte fatidică, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti.
În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul tragediei de la Colectiv este de 65 de morţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News