Incendiu Bamboo. 15 apeluri telefonice de la ambasade
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Peste o sută de apeluri s-au primit sâmbătă la numărul de telefon special, pus la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne pentru obţinerea de informaţii despre victimele incendiului din Clubul Bamboo, 15 dintre aceste apeluri fiind de la ambasade, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 

"La scurt timp de la producerea incendiului, pentru ca rudele victimelor să poată să obţină informaţii corecte, Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziţie o linie telefonică specială. La acest număr am primit peste 100 de apeluri. 15 dintre acestea au fost primite de la ambasade, 65 de la persoane care cereau informaţii despre prieteni sau rude care au fost în club şi nu puteau fi contactate la momentul respectiv, şapte dintre cei care au sunat solicitau informaţii despre persoane aflate pe lista celor aflaţi la spital sau în drum spre unităţile medicale, trei dintre apelanţi s-au oferit să furnizeze informaţii despre incendiu, iar 32 de persoane care au sunat au cerut informaţii care nu aveau legătură cu incendiul", a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI. 

Ea a adăugat că 90% dintre apelurile care semnalau persoane ce nu puteau fi contactate au fost verificate şi s-a comunicat răspuns solicitanţilor, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel