Data publicării:

Incendii de vegetaţie în Slovenia. România trimite două avioane Spartan şi un Hercules în sprijin

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Premierul Nicolae Ciucă a convocat CNSU, unde s-a decis trimiterea ajutoarelor spre Slovenia, ţară afectată de incendii de vegetaţie. 

"În data de 22 iulie 2022, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui  ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Slovenia. 

Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, 3 aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor vor efectua începând cu data de 23.07.2022 o misiune internațională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora. Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor și un Hercules care va fi folosit pentru transport logistic vor pleca, azi, în Slovenia.

În vederea coordonării cu autoritățile străine, la misiunea de acordare a asistenței internaționale, Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Slovenia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație,  reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă", transmite Biroul de Presă al Guvernului.

Nu-i de glumă cu schimbarea climei! Mai multe zone din Germania nu mai pot fi locuite

Directorul agenţiei guvernamentale pentru managementul dezastrelor din Germania a avertizat că unele zone ale ţării nu mai sunt locuibile din cauza înmulţirii evenimentelor meteorologice extreme, informează DPA.

În calitate de ofiţer în cadrul protecţiei civile sunt de părere că anumite zone nu ar trebui să fie repopulate din cauza schimbărilor climatice şi a ameninţării acute pe care o reprezintă dezastrele meteo severe şi inundaţiile, a declarat miercuri Ralph Tiesler, preşedintele Biroului federal pentru protecţie civilă şi asistenţă în caz de dezastre (BKK) pentru grupul de presă Funke.

Comentariile lui Tiesler vin într-un moment când Germania se apropie de comemorarea unui an de la inundaţiile devastatoare care au provocat moartea a 184 de persoane în landurile Renania-Palatinat şi Renania de Nord-Westfalia.

Nu există un loc sau o zonă din Germania unde nu trebuie să ne uităm cu atenţie, a subliniat Tiesler.

Un lucru este sigur şi anume că trăim în vremuri din ce în ce mai nesigure. Crizele devin din ce în ce mai frecvente, a subliniat el. Tiesler a făcut un apel la sensibilizarea opiniei publice cu privire la potenţiale crize.

Modul de criză trebuie să fie de acum înainte parte din conştientizarea generală, trebuie să înţelegem că de acum criza face parte din viaţa de zi cu zi, a precizat Tiesler. Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, urmează să vorbească pe tema protecţiei civile miercuri la Berlin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel