Suveranul pontif a numit pădurea amazoniană 'plămânul vital al planetei noastre':
'Suntem îngrijoraţi de incendiile vaste din Amazonia. Acest plămân format din păduri este vital pentru planeta noastră', a spus pontiful argentinian, în faţa unei mulţimi de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru. Papa Francisc, care va organiza în toamnă o conferinţă mondială privind Amazonia, le-a cerut celor 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume 'să se roage ca, datorită angajamentului tuturor, aceste incendii să fie stinse cât mai curând'.
Vizită în jungla amazoniană
Suveranul pontif, ales în martie 2013, s-a întâlnit în luna mai cu liderul indigen Raoni, care a venit să avertizeze Europa în legătură cu defrişările din pădurea amazoniană. Liderul populaţiei nomade kayapo a încercat de asemenea să strângă un milion de euro pentru protejarea rezervaţiei Xingu din Brazilia. În enciclica sa 'Laudato si' (mai 2015) privind ocrotirea pământului, papa Francisc a denunţat exploatarea pădurii amazoniene din 'interese economice internaţionale enorme'.
În ianuarie 2018, pontiful argentinian, în vârstă de 82 de ani, a vizitat Puerto Maldonado, un sat din sud-estul Peru, înconjurat de jungla amazoniană, unde a fost întâmpinat de mii de indigeni peruani, brazilieni şi bolivieni. El a criticat atunci 'presiunea enormă a marilor interese economice care râvnesc petrolul, gazul, lemnul, aurul şi monoculturile agroindustriale'. În Amazonia se găseşte 20% din apa dulce lichidă a planetei, 34% din pădurile primare şi 30-50% din fauna şi flora lumii. Acest plămân verde se află în nouă dintre cele 12 ţări din America de Sud, în principal în Brazilia (67%), Bolivia (11%) şi Peru (13%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video