"Încălcări substanţiale" ale drepturilor omului în timpul protestelor din Irak (raport ONU)
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a denunţat vineri "încălcări substanţiale" ale drepturilor omului de către forţele de ordine în timpul manifestaţiilor desfăşurate în Irak, fără a preciza însă cum ar trebuie sancţionate aceste acte, transmite AFP.
"Regretăm profund numărul mare al persoanelor care au murit", a declarat secretarul general al ONU în cadrul unei întâlniri de presă în care a făcut referire la un raport recent al Misiunii de asistenţă a ONU în Irak (MANUI) despre acţiunile forţelor irakiene din timpul manifestaţiilor, scrie Agerpres.
"Conform primelor noastre concluzii, au fost evident încălcări substanţiale ale drepturilor omului ce trebuie în mod clar denunţate şi condamnate", a adăugat Antonio Guterres fără a furniza detalii suplimentare.
Publicat pe 22 octombrie, raportul MANUI, care acoperă perioada 1- 9 octombrie, menţionează, în concluziile sale, existenţa "unor încălcări serioase ale drepturilor omului" produse în timpul protestelor din Irak.
Chiar dacă protestele care au fost analizate în raport prezintă caracteristici diferite, în funcţie de locul în care s-au desfăşurat - numărul deceselor, importanţa rănilor suferite de manifestanţi -,"toate indică faptul că forţele de securitate irakiene au recurs excesiv la forţă la adresa protestatarilor din Bagdad şi din alte locuri din Irak", se arată în raport.
Conform unui bilanţ oficial dat publicităţii marţi de autorităţile irakiene, săptămâna de contestare antiguvernamentală care a zguduit capitala Bagdad şi regiunea de sud a Irakului de la începutul lunii octombrie s-a soldat cu 157 de morţi, aproape în totalitate protestatari şi în marea lor majoritatea în Bagdad.
O comisie irakiană de anchetă, care a comunicat bilanţul de mai sus, a anunţat demiterea comandanţilor armatei, poliţiei, forţelor antiteroriste şi anti-revolte, a brigăzilor pentru anti-criminalitate, informaţii şi securitate naţională. Aceste demiteri nu au fost confirmate încă de premierul Adel Abdel Mahdi.
Protestele antiguvernamentale au continuat vineri în Irak cu violenţe în care şi-au pierdut viaţa 24 de persoane la Bagdad şi în sudul ţării, unde protestatarii au atacat instituţii şi diverse partide şi grupări armate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News