Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Încă un pas spre“Alba Iulia 2020 - Capitala Culturală Europeană”

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
alba-iulia-capitala-europeana
alba-iulia-capitala-europeana

Alegeri prezidentiale 2024

Iniţiartorii Proiectului “Alba Iulia 2020 - Capitala Culturală Europeană” s-au întâlnit joi la Palatul Apor. Membrii Comitetului de Iniţiativă au discutat despre demersurile care trebuiesc urmate. Consulului onorific al Italiei la Alba Iulia, Gianfranco Fracarrollo a declarat că suţine iniţiativa, dar a subliniat faptul că implicarea politică ar putea afecta demersul, informează Alba24.ro.

Autor: Adrian Stroescu

Sala Senatului Universităţii ,,1 Decembrie 1918’’ din Alba Iulia a găzduit şedinţa Comitetului de Iniţiativă a proiectului “Alba Iulia 2020 - Capitala Culturală Europeană” De această dată, numărul participanţilor a fost mai mare decât la prima întâlnire, discuţiile s-au purtat pe marginea unor obiective precise, iar discuţiile au fost gestionate, pentru prima dată, de către oameni proveniţi din medii academice şi culturale. Totusi, în preajma evenimentului au existat şi voci care au condamnat implicarea politică în acest proiect. Una dintre aceste poziţii a aparţinut consulului onorific al Italiei la Alba Iulia, Gianfranco Fracarrollo, cel care a anunţat că susţine proiectul, dar că Alba Iulia are de pierdut din cauza faptului că ideea vine de la un om politic, iar implicarea oamenilor de cultura şi arta este pusă pe locul doi.

Teme concrete

Iniţiatorul proiectului prin care Alba Iulia încearcă să devină Capitala Culturală Europeană, Florin Roman, a adus pe masa discuţiilor Comitetului de Iniţiativa teme şi termene concrete. A fost vorba despre un plan ce vizează lărgirea şi dezvoltarea pluridisciplinară pentru acest organism. Florin Roman a anunţat că protocolul de susţinere a proiectului semnat de partide politice parlamentare şi neparlamentare este aproape finalizat şi mai lipsesc doar semnăturile PDL şi UDMR. Roman a propus şi înfiinţarea Asociaţiei “Alba Iulia 2020 - Capitala Culturală Europeană”, cu termen de finalizare data de 31 decembrie, precum şi crearea unei platforme de susţinere a proiectului cu un comitet de excelenţă naţional şi internaţional.

Florin Roman consideră că se impune şi constituirea unor colective interne de lucru la Primaria Alba Iulia şi la Consiliul Judeţean, dedicate tematicii proiectului şi stabilirea de contacte şi eventuale înfrăţiri cu orase capitale cultural-europene din anii trecuţi. Pe lângă aceste obiective, Florin Roman consideră ca se impune construcţia noului teatru, modernizarea cinematografului şi a Casei de Cultură a Sindicatelor, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice şi de cazare şi elaborarea unei strategii viabile şi oportune. Cu această ocazie, Florin Roman a anunţat că a primit un mesaj de susţinere din partea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Implicarea bisericii

Pe de alta parte, consulul onorific al Italiei la Alba Iulia, Gianfranco Fracarrollo, a anunţat că sprijina fără rezerve proiectul, însă este nevoie de atragerea bisericii în acest demers.

“Ideea este foarte bună. Sprijin acest demers cu tot ce pot, dar cred că primul pas a fost greşit. Aceasta idee trebuia să vina din partea unui om de cultura, nu din partea unui om politic. Din această cauză s-a pierdut foarte mult. Se politizeaza totul prea mult şi din cauza aceasta oraşul are de pierdut. Cred însă că proiectul are mari şanse de a se materializă şi trebuie să obţinem implicarea bisericii, atât a celei ortodoxe, cât şi a celor catolice. Eu mă voi implica, voi discuta la Vatican şi trebuie să facem acest pas. Dacă obţinem sprijinul acestor trei biserici, şansele de reuşită cresc cu 50 %. După asta, din punct de vedere cultural, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, al Consiliului Local Alba Iulia, vom putea promova acest demers în întreaga lume. Centrul Cultural Italian şi prietenii italieni vor face tot ce pot pentru asta şi sunt sigur că vom reuşi”, a explicat Gianfranco Fracarrollo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel