Data publicării:
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, 23 de ani de arhipăstorire la Târgoviște
Mulți credincioși și clerici au venit dis-de-dimineață, în ziua de luni, 26 decembrie 2022, în istorica și reprezentativa Catedrală din Târgoviște, pentru a se bucura împreună cu Ierarhul lor de cea de a XXIII-a aniversare a întronizării în vechea reședință voievodală și vlădicească munteană.
"Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din cadrul căruia au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, Decanul și Prodecanul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, Directorul Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, profesori de la aceste școli teologice eparhiale, precum și Protopopii, împreună cu Secretarii de la protoierii.
Pc. Pr. Protopop Silviu Danciu, de la Protoieria Târgoviște Nord, a rostit cuvântul festiv, în cadrul căruia a evidențiat cele mai importante momente ale slujirii Ierarhului nostru, în binecuvântata perioadă de aproape un sfert de veac de misiune pastorală la Târgoviște.
La final, Mitropolitul Nifon a fost felicitat de autoritățile locale prezente, fiecare aprofundând câteva din laturile slujirii pastorale ale Chiriarhului nostru. Astfel, domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a vorbit despre importanta operă de promovare a județului nostru în țară și în lume, domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, a evidențiat deosebita activitate educațională, editorială și culturală, cu un deosebit impact pe plan local și național, doamna Claudia Gilia, Prefectul județului Dâmbovița, a subliniat calitatea de înalt reper moral și spiritual pe care Ierarhul nostru o are în comunitatea noastră locală, iar doamna Conf. univ. dr. Laura Gorghiu, Rectorul Universității „Valahia”, a reamintit de implicarea Înaltului Ierarh în sprijinirea dezvoltării comunității academice locale și de promovarea, cu deosebită înțelepciune, a valorile noastre naționale, europene și creștine.
După aceea, sărbătoarea a continuat în Aula „Sf. Voievod Neagoe Basarab” a Reședinței mitropolitane, unde Corala Catedralei, dirijată de către domnul Lect. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a oferit, ca de altfel și mai înainte în voievodalul locaș de cult, un concert de colinde, la care au participat clerici din toate protoieriile Eparhiei, monahi și monahii de la mânăstiri, precum și clericii care au fost prezenți la ceremoniile liturgice din prima parte a zilei. Discursul festiv a fost rostit de către Pr. conf. univ. dr. Alexandru Arion și a cuprins cele mai relevante aspecte ale arhipăstoririi Ierarhului nostru.
Atât în cuvântul de la Catedrală, cât și în cel de la Reședință, Înaltpreasfinția Sa a accentuat semnificația Nașterii Domnului pentru istoria și civilizația noastră, arătând sensurile ei teologice profunde, ce fundamentează viața noastră creștină, dar care stau și la baza valorilor lumii noastre contemporane. Chiriarhul nostru a arătat că: „Întruparea lui Dumnezeu a produs o adevărată revoluție ontologică, o înnoire din temelii a firii umane și reprezintă singura cale posibilă de mântuire a omului. Din acest motiv, Nașterea Domnului este evenimentul cel mai important al mântuirii noastre, care a și fundamentat civilizația creștină a umanității. Sub chipul Dumnezeiescului Prunc, Dumnezeu ne arată că iubirea, dăruirea, jertfelnicia, adevărul și dreptatea, sunt darurile firești ale omului și că pacea, reconcilierea și bună înțelegerea sunt mijloacele autentice prin care noi putem trăi prezența Lui și-L putem slăvi în mod autentic". Mitropolitul Nifon a subliniat importanța deosebită a Maicii Domnului în istoria mântuirii, îndemnând la urmarea virtuților ei în viața noastră spirituală.
La final, Înaltpreasfinția Sa a adresat câteva îndemnuri preoților prezenți de a intensifica misiunea pastorală de la parohii, în același timp, aprofundându-și propria vocație a slujirii poporului lui Dumnezeu", precizează Arhiepiscopia Târgoviștei într-un comunicat primit la redacție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News