
Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an pe 25 mai. Aceasta este ziua în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. La 40 de zile de la Paşte, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au fost martori Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.
Înălțarea Domnului. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9), scrie crestinortodox.ro.
Înălțarea Domnului. De această zi sunt legate o serie de practici legate de cultul morților. Pomenirea celor trecuți în neființă, ospătarea sufletelor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, sunt doar câteva dintre datinile specifice Ispasului.
Înălțarea Domnului. Ce nu ai voie să faci
Înălțarea Domnului. În această zi, nu trebuie să înstrăinăm obiectele din gospodărie pentru ca familie să aibă parte de vigoare și sănătate, tot anul. Nu este bine să oferim lucruri cu împrumut, nici măcar sare sau chibrituri.
Înălțarea Domnului. Potrivit unei legende populare, la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului, boii au fost blânzi, însă caii au început să producă un zgomot foarte puternic. Atunci Maica Domnului a cerut ca acei cai să nu fie sătui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea după Paşti, perioadă căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor".
Înălțarea Domnului. "În noaptea şi ziua de Ispas au loc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece", a explicat Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală, potrivit Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- 40 de investitori așteaptă cu înfrigurare decizia instanței pentru Călin Donca. Dorian Popa dezvăluie culisele investiției în parcul de fotovoltaice