Data actualizării:
Data publicării:

În ziua în care Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit cu bilanțul la șase luni de la guvernare, o locomotivă sărea de pe șine

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În ziua în care Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit cu bilanțul la șase luni de la guvernare, o locomotivă sărea de pe șine.

O locomotivă a deraiat, joi după-amiază, în județul Hunedoara. Mecanicul e rănit. Locomotiva a deraiat între localitățile Bănița si Merișor. Traficul este blocat pe ambele linii. Primele informații arată că mecanicul locomotivei este rănit.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală în urma incidentului în care o locomotivă a deraiat, joi, între staţiile de cale ferată Merişor şi Băniţa, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că, în zona km 60+900 de pe magistrala CF 202, între staţia CF Băniţa şi Halta Merişor, se afla o locomotivă răsturnată pe partea dreaptă a sensului de mers înspre Simeria, care circula ca izolată de la Băniţa la Pui. În urma acestui eveniment a rezultat rănirea mecanicului de locomotivă, un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Datorită evenimentului produs, circulaţia pe magistrala CF 202 a fost oprită până la remedierea distrugerilor provocate”, a precizat sursa citată.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere sau semnalizare falsă şi vătămare corporală din culpă.

O locomotivă a deraiat, joi după-amiază, între staţiile de cale ferată Băniţa şi Merişor, traficul feroviar fiind blocat pe ambele linii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Mecanicul locomotivei deraiate a fost rănit în urma incidentului şi a fost transportat de un echipaj al Ambulanţei la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

„Traficul feroviar rămâne în continuare blocat pe secţia de circulaţie Petroşani - Simeria, pe ambele sensuri, până la remedierea situaţiei”, a precizat ISU Hunedoara. La faţa locului au intervenit Garda de Intervenţie Baru cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

VEZI ȘI: Grindeanu: România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum

România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, când există probleme foarte mari, iar firmele româneşti trebuie susţinute, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, joi, la bilanţul prezentat de PSD după şase luni de guvernare în coaliţie.

'România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, mai ales când ne confruntăm cu probleme foarte mari. Trebuie să susţinem firmele româneşti pentru a păstra locurile de muncă. Trebuie să continuăm ajutorul dat companiilor pentru a face faţă costurilor crescute, generate de criza energetică şi de tensiunile regionale', a afirmat Grindeanu la Parlament.

Potrivit acestuia, firmele româneşti trebuie susţinute pentru a fi competitive pe plan naţional, dar şi pe plan internaţional.

'Îmi doresc cât mai multe firme româneşti cu angajaţi români să lucreze pe şantierele din România pentru România', a adăugat ministrul Transporturilor.

Între priorităţile PSD în acest domeniu se află semnarea contractelor la 'Autostrada Moldovei' - A7 (320 de kilometri) şi a contractelor din PNRR pentru liniile de cale ferată de la Caransebeş la Arad şi de la Episcopia Bihorului la Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel