Data publicării:

"În urma intrării în spaţiul Schengen avem câteva vulnerabilități". Proiect MAI: Persoanele sub control judiciar sau în arest la domiciliu, supravegheate electronic

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

MAI vine cu un nou proiect de lege pentru supravegherea electronică şi a persoanelor sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

Ministerul Afacerilor Interne își dorește aprobarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică, prin care se doreşte introducerea acesteia, în sistem pilot, şi în cazul executării măsurii controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune şi a arestului la domiciliu, de la data de 1 octombrie 2024. Luni, 13 mai, a fost organizată o dezbatere publică pe marginea acestei ordonanțe.

Modificările legii sunt determinate, în principal, de aderarea României la spaţiul Schengen. Potrivit MAI, sunt necesare măsuri urgente pentru protecţia cetăţenilor, prin intermediul monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

"În urma intrării în spaţiul Schengen, controalele la frontierele maritime şi aeriene au fost ridicate, practic nu mai există controale sistematice la frontieră, şi din perspectiva supravegherii judiciare avem câteva vulnerabilităţi. Ceea ce încercăm practic prin această ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 146 este ca termenele care au fost prevăzute în lege să fie devansate controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune şi a arestului la domiciliu - monitorizarea electronică urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Pentru că nu mai avem aceste controale sistematice la frontieră, riscăm ca persoanele care au măsura controlului judiciar cu obligarea de a nu părăsi ţara să poată pleca în orice moment pe cale aeriană sau maritimă şi avem câteva mii de măsuri la nivel naţional, iar monitorizarea lor electronic ne poate ajuta să cunoaştem la orice moment locaţiile în care se află", a declarat, luni, directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, Ciprian Miron.

"O provocare" pentru structurile IGPR



Ciprian Miron a precizat că această devansare a termenului va reprezenta "o provocare" pentru structurile IGPR, care erau pregătite să implementeze măsurile din 2026.

Mai exact, prin această nouă ordonanţă de urgenţă se propune modificarea articolului 1 alineatul (2) literele a) şi d), pentru a individualiza în concret obligaţiile care trebuie respectate pe perioada controlului judiciar sau al controlului judiciar pe cauţiune şi a căror verificare se poate realiza prin monitorizare electronică, precum şi pentru a permite realizarea monitorizării electronice pe teritoriul României pentru persoanele faţă de care organele judiciare din state terţe au dispus această măsură şi care se află sau se vor deplasa pe teritoriul naţional.

Și asta nu este tot. Se doreşte și introducerea unor noi prevederi referitoare la reglementarea unei noi categorii de alerte, respectiv alerta de apropiere frontieră. Astfel, urmează să fie reglementată procedura de urmat în cazul unei alerte de apropiere frontieră, atât de către persoana supravegheată, cât şi de către organele de ordine publică, precum şi ordinea de prioritate a alertelor. Directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, Ciprian Miron a precizat că este vorba de apropierea la o distanţă de mai puţin de 30 kilometri de un punct de trecere a frontierei.


"Implementarea măsurilor se poate realiza începând cu data de 1 octombrie 2024"



"Raportat inclusiv la complexitatea măsurilor propuse, respectiv aspectele de natură tehnică şi caracterul de noutate al acestora, implicaţiile logistice, umane şi financiare, necesitatea unei abordări integrate, a reieşit că implementarea măsurilor necesare aplicării monitorizării electronice, în sistem pilot, şi în cazul executării măsurii controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune şi a arestului la domiciliu, se poate realiza începând cu data de 1 octombrie 2024, astfel încât mecanismul stabilit să fie funcţional şi eficient", se arată în documentul MAI.

MAI precizează că vor fi utilizate exclusiv dispozitive electronice de supraveghere mobile, în limita disponibilităţii acestora. Numărul dispozitivelor electronice de supraveghere va crește ulterior în funcţie de livrările care vor fi făcute.

În prezent, ar fi disponibile 763 de dispozitive electronice de supraveghere mobile, 67 de dispozitive pentru DGPMB şi câte 26 de dispozitive pentru fiecare din cele 23 de unităţi judeţene de poliţie. Până la data de 30 septembrie 2024 numărul acestora ar urma să crească progresiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel