Data publicării:

În urma anchetei De Ce News, Vasile Pruteanu, reclamat Parchetului pentru conflict de interese şi fals

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
vasile pruteanu
vasile pruteanu

De Ce News relata luna trecută un caz de coruptie din județul Neamț, al cărul protagonist nu era altul decât președintele Consiliului Judeţean și liderul filialei locale a PDL,  dețean Neamț și liderul local al PDL local,  Vasile Pruteanu, este pus pe căpătuială. De Ce News a scris că de la buget, CJ va primi 271 de milioane de euro pentru diverse programe. Din suma alocată, o parte a fost repartizată către firmele fiicei sale, Elena Pruteanu, care  este principalul furnizor de materiale sanitare pentru spitalele nemțene. Elena Pruteanu deţine din 2008, funcţia de administrator în cadrul SC C&C FARM SRL.

Față de ancheta publicată, Agenţia Naţională de Integritate a constatat în urma procedurilor de evaluare, în cazul lui Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, că sunt indicii referitoare la posibila comitere a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 253 indice 1 din Codul penal, precum şi indicii referitoare la săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul penal.

În urma evaluărilor demarate la 6 octombrie 2011, s-a constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Pruteanu, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 253, indice 1, din Codul penal, ca urmare a aprobării achiziţiilor de medicamente şi materiale sanitare, în valoare de 512.149 de lei (aproximativ 118.828 de euro), de către Consiliul Judeţean Neamţ şi unităţile subordonate acestuia, de la SC C&C FARM SRL, societate în cadrul căreia fiica sa, Iulia Elena Pruteanu, deţine calitatea de administrator.

Consiliul Judeţean Neamţ şi unităţile subordonate acestuia (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă "Alexandru Roşca"-Piatra Neamţ, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului-Piatra Neamţ, Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, Judeţul Neamţ, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Comuna Ştefan cel Mare, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Târgu Neamţ, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bozienii de Sus, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Oşlobeni, judeţul Neamţ) au încheiat, în perioada 2010 - 2011, un număr de 27 contracte cu SC C&C FARM SRL, în vederea achiziţionării de medicamente şi materiale sanitare, în valoare totală de 512.149 de lei (aproximativ 118.828 de euro).

Conform prevederilor Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, precum şi a fişei postului, preşedintele CJ exercită funcţia de ordonator principal de credite; întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege; răspunde de buna funcţionare a aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean.

Totodată, ANI arată că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Pruteanu a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat "adevărului obiectiv", în declaraţiile de interese depuse la data de 11 octombrie 2010 şi 14 iunie 2011, cu privire la contractele de achiziţie încheiate, în perioada 2010-2011, de către fiica sa, Iulia Elena Pruteanu, în calitate de administrator în cadrul SC C&C FARM SRL, cu mai multe unităţi din subordinea Consiliului Judeţean Neamţ.

Astfel, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la posibila comiterea a infracţiunii de fals de către Pruteanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel