În timp ce împotriva liderilor români din Serbia se trăgea, Wiliam Branză o premia pe președinta parlamentului sârb!
Cu o agendă făcută de Ambasada Serbiei la Bucureşti, Wiliam Brânză se băgă în continuare în problemele romanilor din Serbia, cu toate că aceştia au declarat ferm că nu au ce discuta cu acest personaj al politicii româneşti, care i-a jignit şi şi-a bătut joc de lupta lor pentru identitate naţională. Obligat să merga la Ministerul de Externe pe care îl evitase în organizarea vizitei în Serbia, Brânză a fost pus în gardă de ministrul de externe să lase Ambasada României la Belgrad să-l asiste pe tot parcursul vizitei. Aşa că vizita slobodă pe care o aranjase cu ambasada Serbiei s-a transformat, spre disperarea lui Brânză, într-una dirijată şi cu restricţii faţă de eventuale declaraţii iresponsabile.
Demersul lui Brânză de a premia pe preşedinta parlamentului sârb exact după atacurile armate împotriva liderilor romani din Serbia, a fost perceput ca o nouă jignire atât de românii din Timoc, cât şi de cei din Voivodina, scrie Știri Diaspora.
Liderii lor au declarat încă odată pentru Romanian Global News că nu au ce discuta cu “o persoană care i-a făcut mincinoşi şi care ascultă la ce spune ambasadorul sârb” şi l-au avertizat pe Brânză să nu îndrăznească să vină în Timoc “că-i vor spune lucruri pe care n-o să le poată duce”!
Evident întors de la Belgrad, Brânză a emis un comunicat preluat de o ziaristă de la un cotidian central, în care se lauda cu ce a făcut el pe acolo. “Convorbirile” avute de Brânză la Belgrad sunt de fapt aceleaşi formule pe care autorităţile sârbe le recita de 15 ani în fata delegaţiilor de la Bucureşti. Oameni cu experienţa pe relaţia cu Serbia ştiu bine că acestea sunt minciuni şi că sârbii nu se vor ţine de nici-una din promisiunile făcute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News