În plus, cei doi se completează perfect şi aşa au decis să se înscrie într-un show unde legătura dintre coechipieri este singurul as din mânecă în această cursă a imprevizibilului.
Ea este o fire vioaie, sensibilă, iar caracterul ei efervescent este temperat de răbdarea și înțelegerea iubitului său. Chiar dacă în această seară Mădălina este cea care va rămâne alături de Valentin Butnaru, Mihai nu își face griji, mărturisind că "deși pare firavă, are destulă putere cât să dărâme Marele Zid”.
Amândoi sunt oameni care vor multe de la viață și care au făcut primii pași spre a schimba ceva în momentul în care nu se mai simțeau împliniți. Ea este modelul perfect de perseverență și de curaj, căci și-a dat demisia pentru a-și urma pasiunea, transformându-și hobby-ul în job-ul de zi cu zi.
Inițial a plecat de la un vis timid, dar pentru că a găsit în iubitul său susținerea de care avea nevoie, acum are un blog de fashion care are succes. Tocmai de aceea, Mădălina asociază Marele Zid cu un dressing imens, care ar putea să-i găzduiască perechile de pantofi la care visează.
"Este cel mai frumos dans și vreau să-l transformăm în jocul vieții noastre", asta îi va declara cu lacrimi în ochi lui Mihai, înainte ca acesta să plece în camera de izolare.
Speranțele pe care și le-au pus în jocul lor din această seară sunt mari, căci posibila sumă obținută i-ar putea ajuta să achite un avans la casă și să pună bazele unui viitor împreună. Vor să joace cu inima și au încredere deplină în strategia celuilalt, iar dacă acest lucru îi va face câștigători, telespectatorii Antena 1 vor putea vedea în această seară, de la ora 20:00, într-o nouă ediție "The Wall - Marele Zid".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol