În România, nu va mai avea cine să plătească pensiile
Bacalaureat în România. SRI, STS, Parchet, microfoane și autobuze cu jandarmi, așa s-au desfășurat, după cum am văzut cu toții, lucrurile la ultimele examene de maturitate. Apoi s-au dat rezultatele generale. Puțin peste 50% dintre cei care au terminat clasa a XII-a au luat și BAC-ul. Apoi s-a aflat că alți vreo 20% dintre cei care au parcurs și ultima clasă de liceu fie nu s-au prezentat la examen, fie au fost lăsați direct corigenți de profesori, pentru a nu strica procentul de promovabilitate din instituțiile de învățământ.
În ultimii trei ani, de când s-a introdus supravegherea video la BAC, avem o imagine mai exactă asupra calității școlii românești. Numai o treime dintre copiii pe care statul îi ține în școală 12 ani sunt capabili să finalizeze pregătirea, luând notă de trecere la examenul de BAC. Dintre aceștia, o parte intră în morile de diplome universitare din România. Cei foarte buni sau foarte motivați aleg să plece – vezi cazurile de medici sau de ingineri de toate specializările - sau lucrează pentru ce-a mai rămas din economia românească, aici, acasă. În rest, marea majoritate nu are nicio pregătire reală, nu are nicio meserie, putând să spere, cel mult, într-o calificare la un iluzoriu loc de muncă.
În demența tranziției, s-au distrus nu doar fundamentele societății românești, așa cum s-a întâmplat în mod programat în ultimii nouă ani, nu doar ceea ce mai rămăsese din resursele minerale, vegetale sau de energie, dar, iată, se distruge tineretul unei națiuni. Practic, viitorul României va ține de numărul de imigranți pe care îi vom putea coopta din fostul spațiu sovietic și, în special, din Republica Moldova, dar și din state asiatice, precum India, Pakistan sau China. Pur și simplu, de acum în 15 ani, România va duce o lipsă acută de forță de muncă specializată. În acest ritm, nu vor mai exista mecanici auto care să repare mașinile de superlux ale politicienilor. Orice electronist chemat să repare prizele prin casă va avea ochii oblici, iar în restaurant, probabil, majoritatea ospătarilor vor fi de culoare.
Pe scurt, cu o industrie care nu mai există, cu o agricultură de subzistență, cu o educație catastrofală, demnă de Africa neagră, singurul bun de preț al românilor va mai fi pașaportul, cu care își vor putea găsi o calificare la locul de muncă undeva în Vest. Cât privește plata pensiilor pentru cei care astăzi au în jur de 50 de ani, ar fi bine ca nimeni să nu-și mai facă iluzii. Nu va mai avea cine să le plătească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News