Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
• În România în care ”femeia e de vină”, poliția e la pensat, politicienii-și negociază funcții, criminalii ”râd”
foto ilustrativ Pixabay
O femeie a fost ucisă în propria casă de cel care i-a fost soț, tatăl celor două fiice ale sale. Femeia, ani de zile, a trăit sub teroare, sub nebunia unui om scăpat sub control. Răcnetele bărbatului au fost auzite de vecini, nu o dată.
Femeia a fost una dintre puținele care îngroașă, totuși, statisticile. A făcut plângere după plângere la poliție, a cerut ordin de protecție după ordin de protecție. Și ea, și fiica, la rândul ei agresată. Copiii, îngroziți, au sunat de mai multe ori la poliție. Și Poliția ce a făcut? Poate era la pensat? Nu știu, întreb, că am mai văzut. Dacă nu mă crezi, citește aici. Și să nu-mi spuneți că generalizez! Că nu eu mă laud cu pozele cu fete de 20 de ani machiate ca de nuntă și băieții tunși și pensați la linie! Aspectul fizic nu ar trebui să primeze, când ești angajat cu alte atribuții, nu de make-up artist sau frizer. Nu mai departe de ieri am auzit un sindicalist din poliție care recunoștea că da, sunt luați oameni de pe stradă care nu știu nimic și sunt făcuți polițiști. Așa că, dragi polițiști, care am văzut în trecut că sunteți foarte atenți la articolele DCNews, certați-vă între voi, dar fiți competenți pentru români!
Unde sunt ”revoluțiile”?
Cazul femeii pare că a oripilat doar presa care scrie despre caz. Feministele sunt preocupate, pe bună dreptate, de cazul femeilor din Afganistan, caz dramatic, într-adevăr, dar să nu uităm că ele activează în tot felul de ONG-uri prin România. Și totuși, s-au tot anunțat schimbări în bine, cu surle și trâmbițe, dar faptele nu arată nicio schimbare, din păcate. Pe de altă parte, avem și politiciene care au tot vorbit despre revoluții cu privire la legislația în cazul violenței domestice, despre brățări puse agresorilor față de care s-a emis ordin de protecție, brățări, care, iar, după cum vedem, nu există.
Vorbe, hârtii și crime
Vorbim despre hârtii, merite, legislație, lupte pentru schimbare și doar atât, vorbim! În fapt, în România sunt victime în propriul cămin care nu scapă. Ajung să fie ucise femei, cum e cazul femeii de 48 de ani, și făcute și vinovate pe deasupra, pentru că i-a dat o cheie bărbatului de la casă sau pentru că și-a mai retras din plângeri.
Statul nici nu deschide ochii!
Toți psihologii vorbesc despre dependența victimei de agresor, despre felul în care se vede blocată într-o situație pe care agresorul, făcând presiuni psihice, i-o induce, dar, totuși, când femeia e ucisă, e de vină femeia că i-a deschis ușa. Plângerea la poliție, plângerile, mai exact, nu au ajutat-o cu nimic. Despre consilierea psihologică necesară victimei violenței domestice, cu psihologi bine pregătiți în acest domeniu, nu vorbește nimeni. Unele ONG-uri sau ce sunt ele se apără și spun că ”uite, noi avem, dacă nu știi, avem un psiholog și trei femei consiliate”, ca și cum ar fi de ajuns. Statul nici nu se chinuie să deschidă ochii!
Ne lăudăm cu proteste pentru nimic, proteste ”anti” orice, dar nu ne putem lăuda cu rezolvarea unor probleme atât de prezente în societatea românească. Și asta e doar una dintre ele. Toate sunt drame. Și sunt multe, conform statisticilor. Realitatea e mult mai amplă.
Criminalul își vede de viața lui
În urma femeii de 48 de ani, au rămas două fiice minore, un tată care le-a ucis mama și care ”râdea”, ”glumea”, ”vorbea relaxat” cu mecanicul unde a fost să-și repare mașina.
Între timp, în România lui august 2021, e mai important jocul de putere din PNL, că doar contează funcția lui Cîțu și cine-l înlocuiește pe Orban, cum își împart funcțiile ei, la vârf, pe bani grei (ai noștri) și lovituri de culise.
Și încă ceva, de când sunt în presă, știu un lucru: știrile despre violența domestică nu sunt citite, oare de ce?
În concluzie, pentru toți cei de mai sus polițiste/ști, activiste/ști, politicieni/e, protestatare/i, ne scuzați că v-am deranjat! Și bineînțeles, mesajul e și pentru judecătorul care a decis că femeia are destule camere în casă ca să trăiască cu agresorul. Iată că cele șapte camere n-au salvat-o! Sper ca domnul sau doamna judecătoare să trăiască împăcat/ă cu decizia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
• acest articol reprezintă o opinie
