Avem spitale private de top care concurează cu clinici din Occident. Însă sistemul privat de sănătate nu e în competiție corectă cu cel de stat, care se bucură de numeroase avantaje
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
În România există spitale private de top care concurează cu clinici din Occident. Însă sistemul privat de sănătate nu este în competiție corectă cu cel de stat, care se bucură de numeroase avantaje.

Sistemul privat de sănătate s-a dezvoltat foarte mult în România, mai ales în ultimii ani. „Au fost făcute numeroase investiții în sistemul privat. Sunt spitale de top care concurează cu clinicile din Occident. S-a investit în aparatură de ultimă oră, s-a investit în medici. Se face și transplant în sistemul privat. Putem spune că a preluat în pandemie o parte a sarcinii sistemului public. Când spitalele publice nu făceau față, sistemul privat a preluat o parte din cazuri, realizând intervenții complexe. Ne-a ajutat să trecem prin pandemie”, a spus, marți, Val Vâlcu, Laszlo Attila precizând ulterior: „Avem o dezvoltare în centrele mari din partea sistemului privat. (...) S-au făcut pași importanți și sper ca și sistemul public să urmeze acest salt, pentru că un pic de concurență nu ar strica.”

„De obicei, concurența este cea care mișcă lucrurile”, a subliniat Laszlo Attila.

„Despre concurență, însă, nu prea putem vorbi. Spitalul public nu are grijă, în sensul în care nu trebuie să-și amortizeze aparatura, care este achiziționată fie de stat, fie de Consiliile locale. Este subvenționat sistemul public, privatul nu primește subvenții pentru salariile medicilor, iar tarifele de decontare către Casa de Asigurări sunt la fel. Investitorul privat aduce bani de acasă pentru a susține competiția, spitalele publice primesc resurse”, a precizat Val Vâlcu.

Laszlo Attila a luat din nou cuvântul: „Aș mai completa la ceea ce ne-ați prezentat. Eu, în continuare, consider că este o situație anti-concurențială și aștept cu mare interes rezoluția forurilor europene în această problemă. De ce spun acest lucru? Practic, tarifele sunt nemodificate de foarte mulți ani. S-au făcut mici ajustări. Iar sistemul public, practic, mai primește o sumă pe lângă sumele decontate de Casa Națională pentru acoperirea creșterilor salariale. Cu alte cuvinte, pentru același serviciu, se plătește aceeași sumă, după care sistemul public mai primește niște bani.

De asemenea, Laszlo Attila a adăugat: „Sper să ajungem la situația în care să nu mai existe această diferențiere. Și de ce spun acest lucru? Avem deja un sistem unde nu mai vorbim de forma de proprietate a instituției. În învățământ vorbim de instituții acreditate și punct. Indiferent că este privată, de stat. Cred că acesta ar fi un pas important și, în același timp, corelarea cu sistemul de clasificare obținut în urma acreditării și diferențierea finanțării.”

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Nimic nu va mai fi la fel vs. Luați din nou prin surprindere-pandemia COVID-19 în 2022”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.

Pandemia COVID-19, 2022: "Nimic nu va mai fi la fel" vs. "Luați din nou prin surprindere"

Citește și...

Dr. Attila: Lucruri pozitive după doi ani de nenorociri

Dr. Laszlo Attila, secretar al Comisiei pentru Sănătate în Senatul României, a vorbit despre importanța implicării autorităților locale în procesul de menținere și asigurare a stării de sănătate a comunităților. 

Laszlo Attila a subliniat unele aspecte pozitive de după perioada pandemică:

„Oricât de ciudat pare, aș începe cu lucrurile pozitive, pe care le consider eu că sunt pozitive după doi ani de nenorociri. Și mă refer în primul rând la faptul că populația a început să fie atentă la propria stare de sănătate și aici cred că ar trebui să profităm un pic și să menținem acest interes nu numai pentru Coronavirus, ci și pentru celelalte boli, și aici mă refer la bolile cronice care pot fi evitate printr-un program coerent de screening sau detecție precoce”, a declarat Laszlo Attila.

„Un al doilea aspect pozitiv care îl consider benefic este implicarea autorităților locale în organizarea îmbunătățirii stării de sănătate ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani niciodată. Toată lumea a conștientizat. În paranteză spun foarte probabil că și anul electoral a avut un impuls în acest sens, dar fiecare autoritate s-a implicat pentru a organiza centrele de testare, centrele de vaccinare și au constatat că nu este doar obligația Ministerului Sănătății sau al sistemului medical pentru a interveni în astfel de situații. Au fost niște exemple foarte frumoase și în sfârsit autoritățile au început să conștientizeze că administrarea unei localități nu înseamnă doar asfaltare, asta înseamnă și administrarea stării de sănătate”, a concluzionat Laszlo Attila. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel