Data publicării:

În plin război, românii din regiunea Cernăuți l-au omagiat pe Mihai Eminescu

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursă foto: Agenția de Știri BucPress
Sursă foto: Agenția de Știri BucPress

Mihai Eminescu a fost omagiat la Cernăuți, la 133 de la trecerea sa la cele veșnice.

În data de 15 iunie 2022, de ziua trecerii la eternitate a poetului nostru nepereche, Mihai Eminescu, la Cernăuți a fost organizată o suită de manifestări, deși mai puține ca de obicei luându-se în considerație situația dificilă din țară.

Toate manifestările prilejuite comemorării Luceafărului poeziei românești au fost organizate de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina ”Mihai Eminescu”, cu susținerea Consulatului General al României la Cernăuți și a tuturor societăților național-cuturale, care funcționează în ținut.

Mai întâi de toate au avut loc depuneri de flori la bustul Poetului din curtea Casei lui Aron Pumnul, după care a vorbit cu mare însuflețire Irina Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, subliniind că omagierea geniului poeziei românești astăzi ca niciodată are o importanță indiscutabilă. Au urmat depunerile de flori la statuia lui Mihai Eminescu din centrul orașului Cernăuți la care s-au alăturat și reprezentanți ai puterii locale.

Cei prezenți au fost invitați la Colocviul Eminescu, cu participarea unor savanți, ziariști, oameni de cultură, muzeografi, artiști. Colocviul a avut loc la sediul Societății pentru Cultură și Literatură română în Bucovina ”Mihai Eminescu”, unde a fost expusă masca mortuară a lui Mihai Eminescu, scrie Bucpress.

Românii din Ucraina solicită explicații privind demontarea banner-ului din Cernăuți care atesta originea românească a orașului

 

Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care întrunește 20 de ONG-uri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat explicații autorităților regionale și municipale din nordul Bucovinei în legătură cu demontarea bannerului din Piața Centrală din Cernăuți care reproduce documentul primei atestări documentare a orașului de pe Prut, scrie Agenția de Știri Bucpress.

CNRU susține că prima „atestare documentară veridică privind orașul Cernăuți se conține în hrisovul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, eliberat târgoveților lioveni la data de 8 octombrie 1408. Bannerul amplasat în centrul orașului Cernăuți a devenit în ultimii ani un reper important pentru turiști, precum și pentru comunitatea românească, fiind un element cu valoare istorică, ce apropie popoarele”.

De menționat că Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește prima atestare documentară a orașului (citește AICI).

Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis la 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene.

Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.

Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut.

Citește AICI memoriul românilor din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel