Actorul Petrică Popa a părăsit scena Teatrului Nottara, în dimineaţa zilei de 7 iunie. “Poate că tocmai bucuria scenei înseamnă, de fapt, talent. Iar talentul, dacă e într-adevăr talent, impune demnitate.” Duminică, 9 iunie 2013, ora 11:00, va fi depus în foaierul Teatrului “Nottara”, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, ora 13:00, urmată de înhumarea de la Cimitirul “Bellu”, din Bucureşti.  Dumnezeu să-l odihnească!

Un fel de Malek al scenei, cu un umor personal sec, precis, natural, actorul s-a născut la Hunedoara, pe 3 iulie 1929, într-o familie în care cumsecădenia și onestitatea se aflau la loc de cinste. Tatăl său, profesor de limba și literatura română, a fost pasionat de teatru, iar fiul a început teatrul ca elev. Petrică Popa a urmat cursurile cunoscutului Colegiu “Diaconovici Loga” din Timișoara şi a făcut parte din cercul de teatru al liceului, perioadă în care a interpretat roluri în fața unui public format din părinți, profesori și elevi. Așa a descoperit marele mister care este teatrul, apoi, în mod firesc, a absolvit Institutul de Artă din Timișoara, specializarea Actorie; a avut ca profesori personalități ale artei scenice, precum Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu.

 În 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut parte de șase roluri într-o singură stagiune. A colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade, Val Mugur și Ion Olteanu; Ion Șahighian, mentor al mai multor generații de artiști, director la Teatrul Armatei – astăzi “Nottara” – l-a descoperit și l-a adus la București, în 1954.

 Petrică Popa a fost actor al Teatrului “Nottara” mai bine de cincizeci de ani, cu fidelitate și profesionalism nedezmințite peste timp. Întâlnirea cu Ion Șahighian a fost hotărâtoare pentru o carieră în care nu au lipsit rolurile mari și rolurile mici, satisfacții, dar și dezamăgiri. O viață plină, în care nimic nu i-a știrbit bonomia; a rămas mereu tânăr și la fel de generos. Cam prea modest pentru zilele noastre! A fost o memorie vie a teatrului nostru şi nu ne-am sfiit să-i cerem ajutorul când aveam nevoie de vreun reper istoric; a fost unul dintre acei actori (tot mai puțin prezenți în teatrele noastre) care a avut un respect nemărginit față de public. A interpretat peste o sută de personaje, dintre care amintim: Pickering (Pygmalion de G.B. Shaw, regia: Sanda Manu), Ipingescu (O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu), Grigore Dragomirescu (Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, regia: Mihai Berechet), Le Bret (Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, regia: George Rafael), Pișcik (Livada de vișini de A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski), Anselme (Avarul de Molière, regia: Dominic Dembinski), Prosper Ladino (Pârjolul de Cezar Petrescu), Episcopul Folliot (Thomas Becket de Jean Anouilh), Vitek (Enigmatica doamnă M de Karel Čapek), Kranski (Transfer de personalitate de Dumitru Solomon), Subcomisarul și Unchiașul (Capul de rățoi de George Ciprian). Petrică Popa a fost un actor pe care talentul său nativ și profilul Teatrului “Nottara” l-au predestinat comediei de mare success; a fost aplaudat în spectacole longevive precum: Băieții veseli; Adio, Charlie; Idioata; a cântat și a dansat în musicalurile: Lady X; Cuibul; Sus pe acoperiș, în sac sau Miresele căpitanului. Numeroasele apariții în emisiuni de divertisment, la teatrul de televiziune și la cel radiofonic, întregesc o carieră impresionantă.

 Actorul Petrică Popa a fost onorat cu distincţii importante: Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, în spectacolul Așa va fi de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957; Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul Martorii sunt de față de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986; Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).

 „Am îmbătrânit odată cu Teatrul Nottara. Cincizeci de ani de fidelitate, fără a-l părăsi nicio zi! Am avut multe împliniri, reușite, satisfacții. Dar și dezamăgiri, momente mai dificile peste care am reușit să trec scrâșnind din dinți, ambiționându-mă să-mi fac profesia bine și cu dăruire", declara actorul într-un interviu pentru Teatrul Azi în 2004.

Câteva repere critice:

„Un actor solid, controlându-și perspicace mijloacele, Petrică Popa rotunjește rolul lui Ipingescu în așa fel încât acesta îi este net superior prietenului său, Jupân Dumitrache… E o interpretare admirabilă, convingătoare, susținută coerent, până la amănunt.” (Valentin Silvestru – România literară, februarie 1987)

„Am sentimentul că în Grigore Dragomirescu, Petrică Popa cultivă câteva procedee de aleasă factură și construiește cu dexteritate trecerile de la o etapă la alta, prin acțiuni psiho-fizice de calitate și de virtute actoricească.” (Ion Toboșaru – Emisiunea Scena, iunie 1984)

„În rolul lui Dometie, Petrică Popa este remarcabil. El și-a studiat rolul pe care în interpretează până în cele mai mici amănunte. Fiecare gest, fiecare rostire…” (Dan Bârlădeanu – Contemporanul, mai 1985)

„Pe Calandro, burghezul stupid și ignorant l-a întruchipat Petrică Popa, conferindu-i acea continuă credulitate combinată cu odioasă meschinărie, prin care acest foarte bun actor știe să-și descrie eroii…” (Marius Robescu – Tribuna României, mai 1983)

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News