Alexandra Chițimuș, verișoara lui Petrișor, a revenit într-o postare pe Facebook cu câteva detalii privind starea în care tânărul a fost găsit. Petrișor era desculț, la bustul gol, 'nu știa ce e cu el' și totodată, avea și răni după ce rătăcise prin mlaștină și păduri.'
'V-am urmărit comentariile și aveți tot dreptul să știți ce s-a întamplat, pe cât posibil: alături de întreaga familie, am bucuria de a vă anunța că l-am găsit teafăr pe Petrișor, însă desculț și la bustul gol, neștiind ce e cu el, cu răni pe tot corpul după ce a rătăcit prin mlaștină și păduri!', a scris Alexandra Chițimuș pe Facebook.
De asemenea, ea a precizat că Petrișor a fost găsit la o fermă din localitatea vecină, 'prin intermediul logodnicului meu care a luat legatura cu primarul de acolo, domnul Julius Horvat (fost polițist), un om extraordinar, fără de care nu am fi reușit nimic și care l-a căutat cu mașina de teren personală, după ce i-am arătat imaginile de pe camerele de supraveghere.'
Petrișor a dispărut la doi pași de soția care îl aștepta în mașină
Amintim că Petrișor, un tânăr în vârstă de 30 de ani din Târgu Neamț, a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria, în condiţii misterioase, la doi pași de soția care îl aștepta în maşină. Familia a făcut apel la populație în vederea depistării tânărului de 30 de ani, încă de luni.
Petrișor se întorcea împreună cu soția sa, din Anglia, duminică, când au fost nevoiți să oprească la coadă, în apropierea graniței dintre Slovacia şi Ungaria, în zona oraşului Veľký Kamenec.
În jurul orei 22:00, Petrișor Pipirigeanu i-ar fi spus soţiei sale că merge să cumpere o sticlă de apă de la un magazin din apropiere. Femeia a așteptat câteva zeci de minute, dar soțul ei nu s-a mai întors.
Realizând că a trecut prea mult timp, femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112. Google Maps arată că zona în care a dispărut tânărul din Târgu Neamț se află la aproximativ 120 de kilometri de Vama Petea din România. Pe acolo, cei doi ar fi trebuit să intre în ţară.
'Verișorul meu s-a pierdut la câțiva kilometri de granița cu Ungaria, în Slovacia, localitatea Veľký Kamenec! Venea din Anglia, împreună cu soția. A plecat pe jos să cumpere apă și n-a mai revenit la masină. Nu răspunde la telefon de aseară de la 10 (n.red. duminică)', se arată în mesajul inițial transmis de Alexandra Chițimuș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...