În apărarea ELEFANȚILOR. Sri Lanka interzice importul de produse din plastic
Sri Lanka va interzice importul produselor din plastic.
Sri Lanka a anunțat că va interzice importul de produse din plastic, transmite Agerpres, citând AFP. Decizia a fost luată de ministrul mediului pentru protejarea populaţiei de elefanţi sălbatici şi de cerbi.
Deșeurile din plastic reprezintă un pericol uriaș pentru animale deoarece multe dintre ele ajung să mănânce aceste deșeuri. Potrivit sursei citate, cei mai mulți elefanți mor din cauza plasticului. După autopsii, în stomacurile unor elefanţi care au căutat hrană în zone unde sunt aruncate deşeuri s-au găsit kilograme de plastic.
"Plasticul provoacă pagube incalculabile faunei noastre, elefanţilor, cerbilor şi altor animale", a declarat Mahinda Amaraweera pentru AFP.
Măsurile respective se referă în special la jucării şi ustensile de bucătărie. Ele ar urma să fi extinse şi la producţia locală. Sri Lanka a interzis deja din 2017 fabricarea sau importurile de plastic non-biodegradabil destinat ambalării alimentelor şi producerii de pungi din plastic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News