Data actualizării:
Data publicării:

Împrumuturile lui Cîțu. Gușă: Există o mare îngrijorare!

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Cozmin Gușă a explicat care sunt îngrijorările legate de împrumuturile făcute de România.

Adresându-se jurnalistului Bogdan Chireac, Cozmin Gușă a explicat: „Este foarte greu, tu umbli prin București, te mai întâlnești cu lumea, eu umblu prin provincie și mă mai întâlnesc cu oameni, vorbesc oamenii cu mine. Aceasta este diferența. Când alerg, lumea mă mai oprește și mai discutăm, pe la Cluj, pe la Brașov, pe la Cornu”.

„Există o atât de mare enervare legată de această obrăznicie a puterii. Oamenii n-au putere să spună «PSD ar fi făcut mult mai bine». Ei consideră evoluția publică a lui Klaus Iohannis și a altora din centrul puterii una de tip obraznic. Există în plus față de această nemulțumire și o mare îngrijorare că s-a tot vorbit despre împrumuturile astea”, a adăugat analistul Gușă.

Orice om simplu știe cum funcționează un împrumut

 

„Orice om simplu știe de la el din casă că dacă te împrumuți mult, nu e bine. Mai ales dacă te împrumuți mult și te duci cu banii ăia în concediu sau numai mănânci acei bani, ei nu vor produce nimic. Dacă faci o casă, dacă cumperi legume, dacă cumperi pământ, banii ăia vor produce eventual. Dacă banii merg pe distracție și pe mâncare, nu vor produce”, a continuat explicația Cozmin Gușă.

„Deocamdată, banii ăștia pe care îi împrumutăm nu merg deloc în investiții, merg doar pe cheltuieli care nu vor produce nimic. Există o îngrijorare foarte mare la oameni. M-am dus în două piețe săptămâna aceasta. Băi, frate, nu mai zic că sibienii cu brânză și mezeluri erau cei care îl înjurau cel mai tare pe Klaus Iohannis, probabil și preventiv, dar absolut toată lumea era enervată”, a conchis analistul politic.

VIDEO

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel