Impozitul specific în turism şi alimentaţie publică, adoptat de Senat
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru introducerea impozitului specific în industria turismului și a alimentației publici. Această inițiativă fusese susținută de Victor Ponta pe când se afla în fruntea Guvernului.
"Acest proiect se adresează tuturor companiilor care au o cifră de afaceri de maxim 5 milioane de euro şi au maxim 250 de angajaţi. Prin acest proiect de lege se urmăreşte creşterea conformării voluntare, respectiv încasări suplimentare la bugetul de stat. Este un proiect de lege care va duce foarte mult la creşterea calităţii serviciilor în turism şi alimentaţie publică, iar atunci cetăţeanul va avea mult de câştigat, pentru că acest proiect va diferenţia foarte mult fraierii care îşi plătesc taxele la zi şi cei care, prin orice mijloace, doresc să fenteze legea pentru că nu plătesc impozit pe profit", a declarat deputatul PSD Mircea Dobre, unul dintre iniţiatori.
Anca Dragu, ministrul Finanțelor nu este de acord cu inițiativa PSD pentru un impozit nou pe venit pentru turism.
"Noi am arătat că în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de euro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare şi sprijin, ar urma să plătească impozite sporite", a spus Anca Dragu, după o întâlnire cu senatorii PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News