Importurile de grâu au atins un nou RECORD
În ultimele luni, Egiptul a cumpărat cantităţi de grâu fără precedent de pe pieţele globale, traderii fiind de părere că autorităţile de la Cairo încearcă să ţină pasul cu dependenţa crescută a populaţiei de pâinea subvenţionată, transmite Reuters.
Numai în ultimele două săptămâni Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat aproape un milion de tone de grâu, inclusiv din România, adică aproape 20% din cantitatea cumpărată pe întreaga perioadă a anului trecut. Traderii susţin că această frenezie a importurilor reflectă o nouă realitate pentru o ţară care este deja cel mai mare importator mondial de grâu: egiptenii consumă din ce în ce mai multă pâine subvenţionată, ceea ce afectează finanţele statului şi pune presiuni asupra autorităţilor pentru a menţine livrările.
Trei traderi au declarat pentru Reuters că, începând din luna noiembrie 2016 şi până în prezent, consumul lunar de grâu al statului egiptean a crescut cu aproape 200.000 de tone. Ministerul egiptean al Aprovizionării susţine că majorarea importurilor nu are legătură cu consumul ci este destinată creşterii stocurilor. Însă un trader a subliniat că cele două lucruri sunt legate.
'Consumul de grâu a crescut de la 700.000 de tone la 900.000 de tone astfel că sunt nevoiţi să-şi majoreze rezervele strategice', a declarat traderul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Costul vieţii a crescut în Egipt după ce în luna noiembrie a anului trecut autorităţile de la Cairo au decis să floteze moneda naţională, care între timp a pierdut jumătate din valoare, ceea ce a afectat veniturile reale ale multor egipteni. În condiţiile în care creşterea preţurilor la alimente şi băuturi a trecut de 40% în luna februarie, excepţia notabilă este pâinea subvenţionată începând din 1977. Săptămâna trecută au avut loc proteste în mai multe oraşe din Egipt după ce o reformă destinată reducerii contrabandei cu făină de către producătorii de făină a lăsat mii de egipteni fără raţiile zilnice de pâine. Deşi protestele au fost mici ele arată ce se poate întâmpla dacă importurile nu ţin pasul cu cererea sau preţurile cresc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News