Importul cerealelor din Ucraina. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, informații importante pentru fermierii români / video
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a vorbit despre importul de cereale ucrainene în România.
Invitat la DC News, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a vorbit despre importul de cereale ucrainene pe teritoriuul Românie.
„Ministerul Agriculturii și Guvernul României au luat decizia și au completat planul de acțiune al Comisiei Europene cu o schemă. Noi vom licenția societățile care vor să importe cereale din Ucraina.
Vreau să asigur fermierii și vreau să asigur pe toată lumea că a fost aprobată această schemă, a fost aprobat inclusiv de Guvernul Ucrainei ca pe o perioadă de 30 de zile să nu intre un bob în România.
Noi vom da o hotărâre de Guvern prin care atât Ministerul Agriculturii, cât și ANSVSA vor licenția societățile care pot importa cereale legal din Ucraina. Doar fermierii români pot importa cereale din Ucraina. Nu vorbim de intermediari, nu vorbim de traderi (n.r. comercianți). Nimeni nu poate importa cereale ucrainene cu excepția fermierilor români“, a spus ministrul.
Procedura de import a cerealelor ucrainene
„Eu am prezentat acest mecanism părții ucrainene, iar în acea seară au și dat răspuns către cabinetul primului-ministru în care au spus că sunt de acord cu schema propusă de Ministerul Agriculturii.
Am continuat discuțiile, au venit cu solicitarea prin care au spus că în România timp de 30 de zile nu se vor aduce cereale ucrainene, au aprobat această schemă și au fost de acord cu ea.
În această schemă vor fi implicate Ministerul Agriculturii, ANSVSA și ANAF. Luăm ca exemplu un fermier care are zootehnie, cu 1.000 de vaci de lapte, care au nevoie de o cantitate de cereale pe 6 luni pentru hrana animaleor. Rețeta pentru hrana animalelor este stabilită de ANSVSA.
Se va face de către fermierul român o solicitare către Ministerul Agriculturii și ANSVSA pentru licențiere de a putea face import din Ucraina. Această solicitare va merge de la noi către ANAF, ANAF va merge în contabilitatea societății și va identifica stocurile de cereale pe care le are fermierul și în cazul în care stocurile ajung pe o perioadă de 6 luni, această licență va fi respinsă. În cazul în care are nevoie, de pildă, de 2 tone de cereale, pentru a susține partea zootehnică timp de 6 luni, atunci ANAF va face un raport pe care îl va trimite Ministerului Agriculturii și ANSVSA.
Apoi, societatea licențiată din partea Ucrainei și fermierul român care a solicitat autorizarea de import vor fi obligați să aducă probe. Acestea vor fi aduse la ANSVSA, care va face un buletin de analiză al acestor produse care trebuie aduse în România. Se va emite un buletin dacă acele cereale sunt conforme pentru a fi aduse. După aceea eliberăm licența pe cantitatea de cereale de care are nevoie fermierul. După ce îi dăm această licență, încheie contract cu societatea licențiată din Ucraina, ajung cerealele la fermier, se vor lua probe din nou de către ANSVSA, iar dacă buletinele vor fi aceleași care au fost solicitate la baza acestui aviz, atunci cerealele rămân în România. În caz contrar, acestea se întorc în Ucraina“, a precizat ministrul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News