Data publicării:
Importanța vizitei lui Zelenski în România. Generalul Dan Grecu: Nu au fost deloc generoși. Va fi o situație foarte sensibilă
Generalul Dan Grecu a vorbit despre vizita lui Volodimir Zelenski în România.
Generalul Dan Grecu a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre semnificația și importanța vizitei lui Volodimir Zelenski în România, menționând că în contextul în care țara noastră a ajutat constant Kievul de la începutul războiului, ar fi fost oportun ca această vizită oficială să aibă loc cu mult timp înainte.
"Vizita este importantă având în vedere, pe de o parte, situația de securitate din zonă, pe de altă parte relațiile bilaterale directe cu Ucraina și multilaterale atât în cadrul Alianței, cât și în cadrul Uniunii Europene, deci ca atare este de așteptat ca această vizită să atingă și aceste subiecte. Vizavi de momentul vizitei, personal apreciez că putea să fie cum mult mai devreme, având în vedere că președintele ucrainean a vizitat vecinii, marile puteri, marile organisme, dar pe la noi deocamdată nu a venit, s-a mulțumit cu întâlnirile pe care le-a avut cu oficialii români care au fost în vizită la Kiev. Ce ne așteptăm? Ne așteptăm ca România să asigure în continuare Ucraina de sprijinul său în domeniul diplomatic, în domeniul securității, în mult așteptata fază de reconstrucție a Ucrainei, care va fi una grea, lungă și în mod sigur foarte costisitoare pentru că din perspectiva ajutorului militar, cred că România nu prea mai are cu ce să ajute la acest moment Ucraina.
O altă situație care va fi discutată în mod sigur va fi situația de la gurile Dunării, din porturile ucrainene de pe brațul Chilia, care ridică probleme de securitate în primul rând pentru partea ucraineană, dar prin extrapolare și pentru locuitorii de pe malul drept al brațului. Și în fine, probabil se va discuta și despre proiectata ședință comună a celor două guverne care va avea loc în curând și probabil că împreună cu primul-ministru se vor stabili detaliile acestei activități și ce se va urmări cu această ocazie", a spus generalul Dan Grecu pentru DC NEWS.
Generalul Dan Grecu, despre dronele căzute în România: Va fi o situație foarte sensibilă
Cât despre situația de la Gurile Dunării și dronele rusești căzute pe teritoriul României, generalul Dan Grecu a adăugat: "Va fi o situație foarte sensibilă și când zic sensibilă trebuie înțeles foarte clar și de către cetățenii ucraineni și de către cetățenii noștri care sunt acolo că România nu poate să doboare dronele rusești care zboară pe deasupra Ucrainei, după cum la fel de adevărat este și că nici ucrainenii nu pot să țină toate dronele sau resturi de drone care să rămână doar deasupra lor dacă acțiunile apărării anti-aeriene au astfel de riscuri, să cadă bucăți inclusiv pe teritoriul României, cum din păcate s-a întâmplat".
Ajutorul acordat Ucrainei. Dan Grecu: Au omis să menționeze România
Până acum Volodimir Zelenski a mulțumit mai rar României pentru ajutorul acordat, în comparație cu mulțumirile aduse altor state. Întrebat dacă ar fi un moment prielnic ca președintele ucrainean să își arate recunoștința pentru eforturile făcute de țara noastră, generalul Dan Grecu a spus:
"Ar putea fi un moment. Nu au fost deloc generoși vecinii noștri ucraineni atunci când inclusiv de ziua lor națională au mulțumit statelor care i-au ajutat, dar au omis să menționeze România, după cum nu au fost deloc generoși nici în ceea ce privește drepturile minorității românești, destul de consistente în Bucovina de nord și în celelalte zone, privind învățământul, limba maternă sau drepturi de religie.
În egală măsură să nu uităm poziția noastră oficială care a fost prezentată de fostul ministru de Externe, Aurescu, care spune că nu asta e politica de stat a României, să nu menționeze, să nu facă. Noi am aflat din păcate multe lucruri despre cum am ajutat Ucraina mai mult din surse externe, care ne mulțumeau pentru ce am făcut și mai puțin de la autoritățile noastre și la fel de puțin și de la autoritățile ucrainene.
Și, pentru că am vorbit de ajutor și nu am menționat, tranzitul cerealelor va fi iarăși un subiect care probabil se va discuta pe larg datorită necesității Ucrainei de a-și exporta cerealele. România reprezintă una dintre cele mai scurte și mai sigure căi, dar și datorită angajamentului autorităților române de a dubla cantitatea de cereale care va fi transportată lunar terestru, fluvial și pe calea ferată", a mai spus generalul Dan Grecu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News