Cozmin Guşă îşi lansează cartea "Imperialism în postcomunism". Într-un interviu acordat DeCe News el ne-a explicat că tratează evoluţia fostelor ţări din lagărul socialist între cele trei mai sfere de influentă exercitate de SUA, UE dar şi de Rusia. Cartea priveşte problema din punct de vedere geopolitic şi al relaţiilor bilaterale. Evoluţia României este privită în context internaţional sub auspiciile influenţei directe sau mai puţin directe din partea forţelor internaţionale.

Î: Ce subiect tratează cartea Imperialism în postcomunism?

R: Cartea tratează evoluţia fostelor ţări din lagărul socialist după 1989, iar ideea de bază este că aceste tări s-au aflat într-o triplă presiune din partea Rusiei, SUA şi mai nou a Uniunii Europene. Această presiune nu le-a permis să se dezvolte, pentru că sunt presiuni divergente. Mai precis sunt presiuni cu geometrie variabilă, care în funcţie de vremuri se modifică.

Plecând de la această premisă, cartea „Imperialism în postcomunism” arată cauzele pentru care s-a ajuns la acest triunghi concentraţional, pentru fostele ţări comuniste şi le tratează din punct de vedere geopolitic. Cartea se adresează tuturor, dar mai ales specialiştilor. Nu este o carte plăcută, este chiar destul de enervantă, dar am încercat să distilez acolo toată experienţa mea, atât universitară, cât mai ales practică.

Î: Din ce perspectivă analizati România în carte?

România în aceşti 20 de ani a fost victima propriilor elite. Elite de orice fel politice, culturale sau ale societăţii civil. Toţi parcă au acţionat la unison pentru involuţia ţării, cum s-a mai întâmplat şi pentru alte ţări cum ar fi Polonia sau Cehia, din fostul lagăr socialist.

Î: Ce fel de presiune a exercitat Rusia asupra României după 1989?

Rusia a continuat să aibă tot timpul în România o influenţă de tip informal. Influenţa de tip formal şi-o manifestă prin colaboratori de nădejde, iar una dintre concluziile cărţii este că cel mai mare aliat al Rusiei din UE astăzi este chiar Germania, total dependentă de importul de rezerve strategice şi mai precis de energie din Rusia, pentru că altfel economia germană nu ar putea funcţiona. De aceea s-au întâmplat foarte multe lucruri, care fără acest binom Rusia-Germania, nu s-ar fi întâmplat. Dacă, până nu demult, SUA era partenerul strategic al Germaniei, din epoca lui Putin lucrurile s-au schimbat. E o concluzie surprinzătoare, dar pe care în carte o demonstrez cu fapte.

Î: Dar UE şi SUA ce presiune au exercitat asupra României?

UE din dorinţa de a rezista presinuii globalizării, exercitate practic de americani prin companiile multinaţionale, a avut nevoie să se extindă în această parte a Europei pentru resurse ieftine. UE s-a extins economic spre ţările fostului pact de la Varşovia, şi a făcut-o împotriva SUA, nu la braţ cu America. De aici poate interveni o discuţie mai sofisticată despre ceea ce mai înseamnă astăzi euro-atlantismul. Marea majoritate a ţărilor au fost victima acestei extinderi, a acestei atitudini de tip corporatist. Din partea Rusiei a existat presiunea de tip economic, pentru că aceste ţări sunt dependente de resursele energetice deţinute de companiile ruseşti de stat.

Î: Ce influenţă au avut liderii politici în ultimii 20 de ani?

Nu am avut niciun lider european de anvergură care să ne fie partener şi niciun preşedinte al SUA, cu atât mai puţin vreun lider rus. Asta s-a întâmplat şi din vina noastră, cel puţin cu Rusia. Putin a fost umilit în mod repetat de către liderii României şi atunci i-a trecut pofta să facă parteneriate cu România, iar în relaţia cu SUA nu am ştiut cum să negociem. Abia în ultimii 2-3 ani, în baza statutului de graniţă euro-atlantică şi de gazdă a scutului anti-rachetă am început să închegăm relaţii. În Europa nu contăm, pentru că nu ştim să ne expunem punctul de vedere, proporţional cu forţa politică pe care o avem la nivelul Comisiei Europene.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News