Data publicării:
IMM INVEST, BĂTAIE de JOC pentru antreprenori. FNGCIMM spune una, Guvernul, prin Dancă, alta. CONFUZIE TOTALĂ
Deschiderea site-ului IMM Invest naşte contradicţii între Guvern şi FNGCIMM, după ce site-ul a picat la doar câteva minute de la deschiderea iniţială.
Astfel, şeful cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, şi directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, se contrazic în declaraţii privind data redeschiderii.
"În acest moment se fac eforturi pentru redeschiderea platformei și în cel mai scurt timp va putea fi accesată din nou. În cursul zilei de astăzi credem că va fi redeschisă platforma. Nu este nicio problemă pentru IMM-uri să acceseze acest program fie în cursul zilei de astăzi, când va fi operațională, fie în cursul zilelor următoare. Facilitatea este, există, banii au fost alocați și nu îi ia nimeni, vor ajunge acolo unde au fost destinaţi, pentru a sprijini IMM-urile", a declarat Ionel Dancă.
FNGCIMM: Site-ul se deschide marţi
"Înregistrările vor începe într-un timp rezonabil pe care îl vom anunţa. Nu pot începe azi înregistrările. Preconizăm ca până marţi să fie site-ul funcţional. Oricum, astăzi oamenii sunt liberi, cererile nu pot fi procesate. Până acum nu s-a înregistrat nicio cerere, pentru că am tot auzit astfel de lucruri în online", a declarat Dumitru Nancu în cadrul unei conferinţe de presă.
Site-ul imminvest.ro a picat la doar câteva minute după lansare, fiind acuzat un atac cibernetic. 397.000 de accesări pe minut ar fi destabilizat platforma, spun cei de la FNGCIMM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News