Imaginile care au înduioșat o lume întreagă. O gorilă de la ZOO încearcă să mângâie prin sticla securizată un bebeluș. VIDEO
Imagini absolut adorabile cu o gorilă de la zoo care încearcă să mângâie prin sticla securizată un bebeluș au fost sirpinse în Boston.
Un video devenit viral arată reacția înduioșătoare a unei gorile de la zoo atunci când vede un bebeluș de doar 5 săptămâni și demonstrează similaritățile pe care le avem cu primatele. Imaginile au fost filmate la Grădina Zoologică din Boston și arată cum o gorilă încearcă să mângâie prin sticla securizată copilașul, scrie Boston.com.
Emmily și Michael Austin din Jefferson, Maine, au vizitat grădina zoologică Franklin Park din Boston la începutul acestei luni. Filmulețul o arată pe Emmelina Austin în timp ce se apropie de sticla securizată ce delimitează spațiul gorilelor, ținându-l în brațe pe fiul său, Canyon, de cinci săptămâni. Gorila, care este la rândul său mamă, a născut în luna octombrie prin cezariană, iar din acest motiv se pare că instinctul său de mamă o face la un moment dat să vină și să se așeze lângă bebeluș, privindu-l cu insistență pe copil și încercând să-l atingă prin sticlă. În imagini se vede cum animalul încearcă să îi mângâie mânuța bebelușului care în acel timp dormea.
Gorila Kiki a emoționat pe toată lumea. La un moment dat ea se dă într-o parte de parcă ar vrea să arate lumii că și ea are un pui.
„Părea să fie îndrăgostită. Îi arăta puiului ei bebelușul meu. Am fost fascinată. Încerca să îi mângâie fața prin sticlă și să îl țină de mână. Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut! Puteai să vezi emoția din ochii ei”, a declarat mămica pentru News Center Maine.
Michael a încărcat filmarea pe YouTube sâmbăta trecută, iar în decurs de o săptămână peste 2.500.000 de oameni au văzut imaginile.
„Am crezut că a fost unul dintre cele mai tari lucruri pe care le-am văzut vreodată.”, a spus Michael. „A fost foarte emoționant pentru toți trei, cred.”
„Cred că a simțit aceeași legătură ca și mine: o mamă de copil”, a spus Emmily. „Am avut amândouă acești copii cu noi și ne uitam la copiii celorlalți și cât de drăguți, frumoși și mici și prețioși erau ... Ea și-a ridicat ochii în ochii mei și am putut vedea atât de multă dragoste.”, a mai mărturisit mama bebelușului.
VEZI ȘI: O gorilă a devenit consilier amoros ajutând un tânăr să decidă ce femeie să aleagă / video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News