Imagini din ultimul sezon 'La Casa de Papel'. Partea I apare în septembrie
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de Tumisu de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Tumisu de la Pixabay
Ultimul sezon al serialului spaniol 'La Casa de Papel' ('Money Heist') va fi difuzat în două părți. Prima parte apare pe Netflix în luna septembrie a acestui an.

Serialul de succes 'La Casa de Papel' se încheie în 2021, cu Sezonul 5. Ultimul sezon va fi difuzat în două părți, pe 3 septembrie, respectiv 3 decembrie. 

Producția difuzată de Netflix îi va purta pe fanii 'La Casa de Papel', în ultimul sezon, în orașe ca New York, Miami sau Ciudad de Mexico.

Sinopsis Sezon 5. Potrivit sinopsisului Netflix, banda profesorului se află într-o situație dificilă. Pentru prima dată profesorul nu are o cale de evadare.

'Banda a fost închisă în Banca Spaniei timp de mai bine de 100 de ore. Au reușit să o salveze Lisabona, dar l-au pierdut pe unul dintre ei. Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai atunci când pare că nimic altceva nu poate merge prost, un inamic, mult mai puternic decât oricare, intră în scenă: armata. Sfârșitul celui mai mare hoț din istorie se apropie și ceea ce a început ca un jaf se va transforma într-un război', se arată în sinopsisul Sezonului 5, conform OprahDaily.

Alex Pina: Am decis să lucrăm într-un gen extrem de agresiv, punând banda în pericol

Creatorul serialului, Alex Pina, explica într-un comunicat că atunci 'când am început să scriem partea a cincea a serialului, în mijlocul pandemiei, am simţit că trebuie să schimbăm ceea ce era aşteptat de la sezonul de zece episoade şi am folosit toate instrumentele pe care le-am avut pentru a crea senzaţia unui final de serie în primul volum în sine.

Am decis să lucrăm într-un gen extrem de agresiv, punând banda în pericol. În volumul 2, ne concentrăm mai mult pe situaţia emoţională a personajelor. Este o călătorie prin harta lor sentimentală care ne leagă direct de plecarea lor.'

Primul sezon a fost lansat în mai 2017, iar al doilea a apărut în octombrie 2017. Apoi, fanii au așteptat timp de 21 de luni până la Sezonul 3, care a fost lansat în iulie 2019. Sezonul 4 a apărut în aprilie 2020. 

Filmările pentru Sezonul 5 au început mai târziu decât era planificat, din cauza pandemiei de Covid-19. 

'Am petrecut aproape un an gândindu-ne cum să despărţim echipa. Cum să îl punem pe El Profesor în dificultate. Cum să gândim situaţii ireversibile pentru multe dintre personaje. Rezultatul este partea 5 din 'La Casa de Papel'. Războiul atinge niveluri extreme şi sălbatice, dar este şi cel mai epic şi captivant sezon', mai spunea Alex Pina, creatorul și producătorul executiv, în urmă cu câteva luni.

Iată imaginile din Sezonul 5 'La Casa de Papel'

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de La Casa de Papel (@lacasadepapel)

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de La Casa de Papel (@lacasadepapel)

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de La Casa de Papel (@lacasadepapel)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel