Data actualizării:
Data publicării:

Imagini de furie cu Badea, deputat USR. Într-un exces de nervi, neștiind că e filmat, a făcut un gest controversat / video

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Politica
WhatsApp

Imagini incredibile cu Mihai-Alexandru Badea, deputat USR. Într-un exces de furie, neștiind că este filmat, a făcut un gest cel puțin controversat chiar în Parlamentul României. 

Președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, deputatul Mihai-Alexandru Badea, este acuzat de consilieri de 'comportamente ce se circumscriu faptei de hărțuire morală la locul de muncă.'

Printr-o adresă formulată către Secretariatul General al Camerei Deputaților, destinată secretarului general George Ionuț Dumitrică, consilierii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au adus la cunoștință 'situația gravă existentă la nivelul Comisiei', respectiv 'exercitarea de către Președintele Comisiei Juridice, de disciplină și imunități dl. deputat Mihai-Alexandru Badea, a unor comportamente ce se circumscriu faptei de hărțuire morală la locul de muncă', citând art. 5^1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Badea ar vrea să-și aducă subalterni din USR PLUS

Aceștia precizează că scopul ar fi de a determina înlocuirea staff-ului Comisiei și aducerea unor persoane recrutate din formațiunea politică din care face parte deputatul Mihai-Alexandru Badea. 

În document se arată și că președintele Comisiei juridice ar fi avertizat consilierii comisiei că 'vor fi vânați pentru fiecare greșeală până la sfârșitul anului, pentru a fi nevoiți să părăsească locul de muncă', fiind de părere că sunt niște 'nulități'.

Atribuții de serviciu în concediu, în zilele libere și sărbători legale, la ore nepotrivite

Consilierii susțin că președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, a solicitat, în mod repetat 'îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe timpul derulării concediului de odihnă și concediului medical al salariaților, cu nerespectarea prevederilor art. 144 și art. 151 din Codul Muncii.' Este vorba despre faptul că deputatul Badea le-ar fi solicitat elaborarea unor acte juridice, 'pe perioada în care consilierii angajați în cadrul Comisiei se aflau în concediu de odihnă și concediu medical, concediu de odihnă legal stabilit conform programărilor anule, fără ca pentru acest lucru să se if solicitat întreruperea concediului de odihnă conform art. 151 din Codul Muncii.'

De asemenea, se menționează că deputatul Badea a solicitat, în aceeași perioadă, 'participarea consilierilor în cadrul ședințelor organizatorice și a planificat proiecte ale consilierilor pe ordinea de zi.'

Președintele Comisiei juridice mai este acuzat că a trimis sarcini de serviciu, în mod repetat, în weekenduri și în zilele libere legale, în special sâmbătă și duminică, la ore nepotrivite, sub amenințarea aplicării de sancțiuni. 

Totodată, consilierii spun că a refuzat nejustificat acordarea de timp liber pentru orele suplimentare prestate și 'a dispus în repetate rânduri supravegherea personalului Comisiei juridice, de către persoane ce nu au calitatea și pregătirea necesare.' (VEDEȚI AICI, PE LARG, SUBIECTUL).

Documente rupte în bucăți

Mai mulți consilieri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități au trimis o solicitare pentru care cereau să fie mutați din comisia condusă de deputatul USR. Doar că... într-un exces de furie, când a văzut documentule, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, deputatul Mihai-Alexandru Badea, le-a rupt în bucăți.

1. -imagine fara descriere- (badea-7_71132200.jpg)

În videoul de mai jos, îl veți vedea pe deputatul USR, Mihai-Alexandru Badea, într-un exces de furie, neștiind că este filmat, rupând documentele. Alături de el se află și Cristian Băcanu (PNL).

 

Femeia din clip este angajata Comisiei, care i-a adus hârtia de transfer semnată de deputații care fac parte din biroul Comisiei Juridice, iar USR-istul, neștiind ca este filmat, a facut acele isterii și i-a rupt hârtiile aduse.

 

Până la această oră, s-au transferat de la Comisia Juridică, spre alte comisii din Cameră, șapte funcționari parlamentari.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel