Data publicării:

Imagine dramatică în spitale. Graţiela Gavrilescu: Îmi cer iertare! Niciodată nu m-am gândit!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Deputatul Graţiela Gavrilescu face o mărturisire în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Sănătăţii într-un moment extrem de complicat atât pentru medici şi asistente, cât şi pentru pacienţi. 

"Astăzi, ca în fiecare an de 7 aprilie, este ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII. Și, ca în fiecare an, este dedicată obiectivului general al Organizației Mondiale a Sănătății: Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate și unui obiectiv specific lui 2020: aprecierii muncii asistentelor medicale şi a moaşelor și rolului special pe care acestea îl au pentru menţinerea unei lumi sănătoase.

Mi-aș fi dorit să pot ilustra această postare cu imaginea chipurilor lor frumoase și zâmbitoare, spunându-le bun-venit pe lume copiiilor și nepoților noștri, ori încurajându-ne că injecția nu e atât de dureroasă, că ne vom însănătoși, că totul va fi bine... Însă realitatea zilei este, din păcate, cu totul alta: alături de medici, asistentele și moașele sunt soldați în linia întâi a bătăliei cu pandemia pentru sănătatea și viața noastră...", a scris deputatul Graţiela Gavrilescu pe Facebook.

"Le doresc sănătate şi putere!"

"Suprasolicitate, obosite, aflate ele însele în pericol, cu chipurile ascunse de măști (dacă le au...), cu sufletele strânse de grija familiilor... Niciodată nu m-am gândit la ele astfel! Îmi cer iertare!

Și le doresc, din tot sufletul, nu doar din poziția de membru al Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților ci, în primul rând, omenește, SĂNĂTATE și PUTERE să depășească aceste momente atât de grele în existența noastră! Vă mulțumim tuturor!", transmite Graţiela Gavrilescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel